Cadouri Casă Nouă

Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când părăsim casa părintească pentru a începe o viață nouă, în care căutăm să ne definim și să ne modelăm, în care independența este marcată de mutarea într-o casă nouă.

Fiecare dintre momentele speciale din viața noastră este scos în evidență într-un mod simbolic sau extins. Am vrea să păstrăm căldura casei în care am crescut și ne-am simțit în siguranță, am vrea să îi adăugăm elemente care să reprezinte un nou început.

Modelele florale pe care le găsim pictate pe obiectele ceramice de Corund sau Horezu, animalele și formele geometrice care ne poartă în timp ne pot conferi senzația de apartenență la o lume în care tradițiile și obiceiurile, regulile vechi de secole și simbioza dintre om și mediu vor fi mereu o a doua casă a noastră.

Putem reveni la origini și simplitate, putem avea oaza noastră de pace în propria casă nouă. Lutul, ceramica, marmura ne vor înconjura și ne vor aduce aminte de durabilitatea și trăinicia naturii și a elementelor pe care este capabil omul să le modeleze.

Ne putem duce pe firul istoriei pentru a descoperi când au folosit oamenii pentru prima dată aceste obiecte, ce anume le-a schimbat viața, ce i-a bucurat și înseninat?

Putem opta pentru ceramica neagră de Marginea, de o eleganță rară, putem opta pentru sfeșnice și vase ceramice de miere, pentru bomboniere pătrate sau în formă de inimă create în Corund, pentru seturi de cafea și țuică, carafe sau seturi de ceramică albă de Corund.

Multitudinea de opțiuni poate fi amețitoare, iar uneori vom avea impulsul de a ne dori toate obiectele de lut, ceramică sau marmură create de meșterii populari.

Pentru a alege cadoul de casă nouă potrivit pentru noi sau pentru alții, ar trebui să ne punem întrebări și să cunoaștem atât destinatarul cât și simbolistica, în profunzime, a fiecărui obiect tradițional românesc.

Afișare 1 la 36 din 375 produse
Setează direcţie ascendentă
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
Afișare 1 la 36 din 375 produse
Setează direcţie ascendentă
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5