Cadouri Botez

Venirea pe lume a unui copil este întotdeauna un motiv de bucurie pentru familie și prietenii apropiați, iar copilul, conform obiceiurilor creștin ortodoxe este botezat în primul an de viață, dându-i-se acces la „ușa tainelor”.

Botezul este taina prin care, prin întreita afundare în apa sfintită de preot dobândeste iertare de păcatul strămoșesc si de toate păcatele anterioare. Astfel, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Ritualurile de botez diferă ușor de la zonă la zonă, cutumele fiind însă în mare parte asemănătoare.

Cadourile de botez reflectă bucuria venirii pe lume a copilului, miracolul creării unei noi vieți.

Aceste cadouri sunt realizate manual, cu multă precizie și respect de meșterii populari din toate colțurile țării. Ele îi stau alături copilului și familiei acestuia, marcând unul dintre cele mai importante momente din viața omului.

Alteori, botezul se petrece la alte vârste, iar cadourile diferă și ele, fiind adaptate vârstei.

Unul dintre cadourile oferite la botez este clopul, realizat din împletituri, paie sau fetru și decorat cu panglici, bande și ciucuri în culorile drapelului. Elementele sale decorative diferă de la zonă la zonă, uneori folosindu-se mărgele, pene și flori.

Din moși strămoși se spune că acest clop aduce noroc în casele oamenilor. Oamenii au și un loc special în casă, un cui în care îl agață. Clopul poate fi purtat atât de femei, cât și de bărbați și copii. Conform unei vorbe din popor, „omul gospodar se cunoaște după pălărie”, iar majoritatea oamenilor din zonele rurale au un clop în locuință.

Afișare 1 la 10 din 94 produse
Setează direcţie descendentă
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  1. Păpușă pușculiță tradițională din ceramică model flăcău 21 cm

    112,00 RON

    Promoție 75,60 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  2. Păpușă pușculiță tradițională din ceramică model femeie 21 cm

    112,00 RON

    Promoție 75,60 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  3. Păpușă pușculiță tradițională din ceramică model băiat 16 cm

    96,00 RON

    Promoție 75,60 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  4. Păpușă pușculiță tradițională din ceramică model fetiță 16 cm

    96,00 RON

    Promoție 75,60 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  5. Păpușă tradițională mică din ceramică model fetiță 10 cm

    72,00 RON

    Promoție 63,00 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  6. Păpușă tradițională mică din ceramică model băiat 10 cm

    72,00 RON

    Promoție 63,00 RON

    Realizate după chipul și asemănarea țăranului și țărăncuței de odinioară, păpușile tradiționale din ceramică sunt minunate piese de decor ce ne transportă în timpuri demult apuse. Păpușa tradițională din ceramică este un cadou original pentru orice iubitor de frumos și mai cu seamă pentru colecționari.
  7. Jucarie vulpe alergand BumbuToys, din lemn

    30,00 RON

    Această figurină Bumbu este făcută din lemn românesc, artizanat pur, aici în România. Fiecare produs reprezintă o piesă unicat, concepută cu dragoste și grija. Este șlefuită, pictată și uleiată cu vopsele pe baza de apă și uleiuri organice

  8. Jucarie pui de cerb BumbuToys, din lemn

    35,00 RON

    Această figurină Bumbu este făcută din lemn românesc, artizanat pur, aici în România. Fiecare produs reprezintă o piesă unicat, concepută cu dragoste și grija. Este șlefuită, pictată și uleiată cu vopsele pe baza de apă și uleiuri organice

  9. Jucarie cerb BumbuToys, din lemn

    40,00 RON

    Această figurină Bumbu este făcută din lemn românesc, artizanat pur, aici în România. Fiecare produs reprezintă o piesă unicat, concepută cu dragoste și grija. Este șlefuită, pictată și uleiată cu vopsele pe baza de apă și uleiuri organice

  10. Jucarie caine Shurik BumbuToys, din lemn