Artizanatul românesc și locul său în cultura populară

Obiectele populare pe care le admiri în muzee, artizanatul românesc care poartă amprenta trecutului, pot fi găsite și în spațiile uzuale ale zilelor noastre. Ele sunt create în centrele meșteșugarilor populari din zonele cu tradiție ale României și decorate cu elemente din epoca precreștină sau creștină, simboluri pline de înțeles care uimesc prin frumusețea și mesajul transmise.

Artizanatul românesc și locul său în cultura populară

Artiștii populari se manifestă în multe domenii – olăritul, țesătoria, prelucrarea lemnului. Ei au păstrat tradițiile vii, le-au transmis din generație în generație și folosesc de materiile prime oferite de natură: lut, lemn, apă, fibre vegetale.

În orice zonă a țării te îndrepți, vei găsi urme ale trecutului și istorii bine păstrate, care pulsează de o viață autentică, de elemente ce relatează credințele și miturile de odinioară.

Ce este artizanatul românesc autentic?

Urmele artizanatului românesc se pierd în trecut, în epoci care au modelat abilitățile omului de a se adapta la natură, la pericole, climă, religie sau organizări ale comunității. Odată cu evoluția omului, obiectele pe care mâna sa le-a creat s-au perfecționat și au căpătat, pe lângă atributele practice, și atribute decorative și estetice.

Artizanatul românesc se definește prin faptul că produsele de artizanat sunt create de meșteșugari care au deprins tehnici străvechi, metode de folosire a materiilor prime și de decorare.

Printre produsele care fac parte din artizanatul românesc autentic se numără:

• obiectele de cult (sfeșnice, potire, clopote, icoane pe sticlă sau lemn, candele),
• țesăturile (covoare, carpete, brâuri, catrințe, fote, vâlnice, scoarțe, ștergare),
• portul popular (ii, fote, catrințe, ițari, opinci),
• obiecte din lemn și împletituri (jucării, fluiere, boluri și castroane),
• obiecte din lut și ceramică (castroane, farfurii, căni, oale, păpuși),
• obiecte decorative și de mobilier (ouă încondeiate, scaune, decorațiuni de grădină și de interior).

Dacă, în urmă cu mii de ani, oamenii își creau obiecte din lut în care să își depoziteze hrana sau își ciopleau unelte din lemn, ulterior acestea au căpătat tot mai multe întrebuințări, devenind mai rafinate. Astfel, ele au ajuns să fie considerate obiecte de artă atât de creatorii lor, cât și de publicul larg.

Semnificația artizanatului în cultura românească

Conform UNESCO, „cultura tradițională şi populară este ansamblul creațiilor unei comunități culturale fondată pe tradiție”, fiind o expresie a identității culturale şi sociale. Pe lângă artizanat, formele culturii tradiționale cuprind “limba, literatura, muzica, dansul, jocurile, mitologia, riturile, cutumele, arhitectura și alte arte”.

Obiectele care ies din mâinile meșteșugarilor populari fac parte din bogățiile și patrimoniul cultural al României. Acest patrimoniu reprezintă un arc peste ani al credințelor, tradițiilor folclorice, mitologice, al vieții rurale care se păstrează sub diferite forme, fie că vorbim de etnografie, arheologie sau arte plastice și decorative.

Patrimoniul cultural ia naștere odată cu simbolurile, coloristica, ornamentele, obiceiurile păstrate și perpetuate de meșterii populari. În artizanat și cultura populară, acestea se regăsesc în creații din lemn, lut, in, borangic, bumbac etc.

În cultura populară românească, influențele multiple coagulează elementele de tradiție preistorică cu cele de origine dacică, romană şi bizantină. Meșterii populari, în contact cu toate aceste valori ale culturii populare, au capacitatea de a le reda și de a aduce la viață lumi vechi într-un peisaj-cadru al zilelor noastre.

Despre obiectele de artizanat românesc

Fiecare dintre etapele evoluției umane se regăsește astăzi în mod direct sau indirect în meșteșugurile tradiționale românești, în obiectele de o mare diversitate pe care meșteșugarii le creează, în modelajele, pictura, tehnicile de țesere sau de prelucrare a lemnului care le individualizează.

Obiectele care constituie artizanatul românesc se realizează cu multă răbdare și cu atenție atât față de cel care va intra în posesia obiectului creat, cât și cu respect față de procesul de creație. Fiecare etapă a creării unui obiect are însemnătatea sa și are valențe ritualice.

Vase, ustensile și obiecte decorative tradiționale

Pe tot cuprinsul României găsim o varietate de vase și ustensile de bucătărie create de artizani – de la căușuri de lemn pentru mălai și făină de grâu, tocătoare, mojare, râșnițe, polonice, linguri, site de cernut făina, până la boluri, farfurii, castroane și vase pentru cuptor.

Multe dintre obiectele utile în gospodării pot fi folosite și cu rol decorativ, cum ar fi farfuriile ceramice smălțuite sau nesmălțuite, bolurile tradiționale de diferite forme, vasele pentru miere, bombonierele, seturile pentru țuică, ulcioare, ploști etc.

Alte obiecte decorative din artizanatul românesc pe care le întâlnim deseori în casele tradiționale sunt clopoțeii ceramici de diferite dimensiuni, vazele ceramice, sfeșnicele, suporturile de șervețele, suporturile de linguri și cutiile de bijuterii.

De asemenea, întâlnim și o serie de obiecte cu specific folosite în anumite perioade din an sau la anumite ocazii – la botez, nuntă sau înmormântare. Altele, precum obiectele de cult, sunt folosite în biserici și mănăstiri, în ritualurile specific religioase.

Portul popular românesc

Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Pe baza acestuia, cercetătorii pot stabili și studia date despre geneza istorică și formele de evoluție ale unei culturi, ariile de răspândire sau influențele asimilate de la alte civilizații.

Încă din cele mai vechi timpuri, atât bărbații cât și femeile purtau o piesă de bază, cămașa sau ia, la care se adăugau fota sau catrința la femei și ițarii la bărbați. De la sărbătorile din cursul anului până la evenimentele importante ale persoanei, portul popular a transmis mesaje importante în comunitatea din care făcea parte persoana respectivă.

Tradiția artizanatului din lemn

Lemnul a fost una dintre principalele materii prime pe care omul a încercat să le modeleze cu o pricepere tot mai mare. Trăinicia sa și ușurința cu care poate fi prelucrat, detaliile fine care pot fi sculptate în lemnul de diferite tipuri (brad, nuc, stejar, cireș, tei) și frumusețea pe care o are această materie primă au ajutat meșteșugarii să își perfecționeze tehnicile de prelucrare.

Material prin excelență primordial, lemnul i-a oferit omului nenumărate posibilități de a-l prelucra: de la jucării și ustensile utile în gospodărie până la instrumente muzicale. Simbolistica sa, de indestructibilitate, este pusă și mai mult în evidență de meșteri. Pentru a merita sacrificiul tăierii lemnului, aceștia prelucrează lemnul până la perfecțiune, creând adevărate obiecte de artă.

Printre obiectele artizanatului românesc de lemn poți vedea ustensile și obiecte de bucătărie, funduri, tocătoare și tăvi de servit, boluri și castroane, căni și halbe, jucării, linguri, fluiere, cutii de bijuterii, obiecte de decor, ouă încondeiate, cuiere, scaune etc.

Prelucrarea lemnului ca meșteșug

Sculptura în lemn practicată de meșterii populari este migăloasă, sunt de multe ori redate detalii de finețe, iar artizanii se inspiră din viața de zi de zi, din natură și religie. Există meșteri care realizează podoabe, icoane, cruci, medalioane, triptice etc. și folosesc materii prime din păr, cireş, nuc, paltin, dar și meșteri care sculptează troițe monumentale, măști sau mobilier mic.

Experienţa îndelungată de prelucrare a lemnului i-a învățat pe meșterii populari întrebuinţarea adecvată a fiecărei esenţe lemnoase. Cele mai frumoase piese de mobilier sunt realizate din lemn de nuc, iar cireșul este des folosit la ploști și linguri, iar paltinul la realizarea instrumentelor muzicale.

Dintre terminologiile decorative se evidențiază scara mâţei, șerpi, zimţuri, stea, pară, chip de om, brâu, creste în cruci, pe care le vom întâlni pe toată suprafața României.  

Varietatea lingurilor din lemn, coloristica și elementele decorative, cromatica și tehnicile de pictură impresionează. De la utilitatea practică la cea decorativă, lingurile de lemn pot fi de asemenea suveniruri pentru cei dragi. De multe ori vei găsi sculptate pe mâner scene din viața omului, fete și băieți în port popular, animale sau elemente geometrice.

Tipuri de artizanat lemn romanesc

Tipurile de artizanat lemn sunt diferite, în funcție de zonă și de specializarea meșteșugarilor. Astfel, vei descoperi în cultura populară românească artizanat din lemn natur, artizanat din lemn în sticlă, artizanat din crengi și rădăcini și artizanat din nuiele.

Artizanat din lemn natur

Artizanatul românesc din lemn natur ocupă un loc aparte în tradiția românească. Meșteșugarii populari creează numeroase obiecte din lemn natur, de la casete de lemn, vaze, blidare, farfurii, butoiașe și ploști, până la jucării, leagăne și instrumente muzicale.

Meșteșugarii folosesc la decorare motive cu precădere geometrice (rombul, cercul, linii văluroase, frînte sau curbe, zimţi, motivul şarpelui, rozete, stele etc.), iar alteori obiectele sunt simple.

Obiectele artizanale din lemn natur create în Făgăraș au de multe ori influențe săsești sau maghiare. Dintre cele mai des întâlnite sunt greblele şi furcile din lemn, toporişti pentru coasă și alte unelte folosite în general la muncile câmpului.

Artizanatul românesc din crengi și rădăcini

Un alt tip de artizanat este cel care folosește orice imperfecțiune sau surpriză a naturii: artizanatul din crengi și din rădăcini. Unicitatea elementelor naturii este pusă în evidență prin valorificarea crengilor și rădăcinilor copacilor, acestea devenind materia primă a meșteșugarilor.

Cu forme unice, acestea capătă utilizări practice și decorative dintre cele mai variate: suport de căni, de haine, rame de tablouri și poze, ansambluri decorative: dansatori, animale etc. Acestea sunt deseori lăcuite, iar uneori obiectele de artizanat sunt realizate dintr-o singură bucată.

Artizanat din nuiele

Meșteșugul împletitului se realizează cu materiale 100% naturale, iar artizanatul din nuiele este des întâlnit, fiind considerat o îndeletnicire mai veche decât arta țesutului. Nuielele groase de răchită sau alun se folosesc la confecționarea coșurilor pentru căratul porumbului sau la garduri, iar nuielele mai subțiri sunt folosite la realizarea coșurilor pentru depozitarea și căratul fructelor sau al strugurilor.

Modul în care meșteșugarul împletește nuielele conferă trăinicie produselor, iar însuși procesul de creare a coșurilor se spune că are efecte benefice asupra sănătății, având acțiune relaxantă. Din nuiele se mai realizează coşurile pentru flori, coşurile de agăţat pe perete, coşuri suspendate, garduri ornamentale, panouri, paravane, etajere, uşiţe pentru dulapuri, sticle și damigene „îmbrăcate”.

Arta artizanatului din ceramică și lut

Olăritul poate fi urmărit în timp încă din neolitic, una dintre cele mai frumoase ceramici fiind cea de Cucuteni. De asemenea, și în cultura precucuteniană se poate vorbi de o ceramică cu forme variate, în care predomină vasele cu corpul bombat, cele mari, globulare, cu gâtul scurt, capacele, străchinile cu sau fără picior, castronașele (realizate dintr-o pastă de bună calitate, cu pereții subțiri), cu un decor imprimat combinat cu caneluri, incizii şi aplicații practice.

În perioada culturii Cucuteni se realizau vase de cult, vase binoclu, vase fructieră cu picior, vase cu capac, străchini, vase mari pentru provizii, iar dintre acestea, unele mai apar şi astăzi. Meșteșugul olăritului poate fi urmărit fără întrerupere în toate epocile istorice ce au urmat.

Prelucrarea lutului

La începuturile olăritului, lutul era modelat cu mâna, era grosier și cu bucăți de cioburi pisate, pentru ca apoi, odată cu îmbunătățirea materialelor folosite, a folosirii altor tipuri de lut, pasta să devină tot mai curată și de calitate superioară.

Odată cu progresele omenirii, meșteșugarii au prelucrat lutul cu ajutorul roții olarului, formată din roata mare și roata mică, unite între ele printr-un ax de transmisie (fusul). Boțul de pământ este pus în centrul discului mare al roţii olarului, apoi se asigură mișcarea de rotație pentru sistemul roții, cu ajutorul piciorului drept.

Cu ajutorul mâinii, olarul dă formă umerilor, gâtului şi buzei vasului, toate acestea în circuitul continuu al roții. Pereții vasului se netezesc cu ajutorul pieptenului, iar ultima operație constă în atașarea toartei, dacă e cazul.

Farfuriile tradiționale se prelucrează cu ajutorul roții olarului, apoi sunt lăsate să se usuce la temperaturi între 25 și 30 de grade. După uscare, farfuriile sunt arse la temperaturi ridicate în cuptoare speciale.

După prima ardere, farfuriile sunt decorate cu motive geometrice și florale, realizate cu diverși coloranți obținuți din pământ sau metal. Apoi, vasele pot fi acoperite cu smalț, o pojghiță lucioasă şi transparentă obținută din oxid de plumb (litargă sau glazură), care se macină, se amestecă cu cuarț 50% şi apă.

Decorarea produselor tradiționale

Puține țări se pot mândri cu meșteșuguri tradiționale unice. Transmisă din generație în generație, arta olăritului e practicată atât de femei cât și de bărbați, fiecare dintre ei având sarcini distincte.

Bărbații aleg lutul, îl curăță, porționează și udă, îl frământă și presează, amestecându-l până se obțin omogenizarea și o calitate superioară a acestuia. Femeile decorează obiectele de ceramică cu motive tradiționale, utilizând instrumente specifice.

Una dintre tehnicile ornamentării, jirăvirea, se folosește pentru a uni marginile unei spirale cu centrul acesteia, în timp de vopseaua este udă. Pictarea pe suprafețele ceramice ține cont de motivele tradiționale, de zonă și mesajele pe care vor meșteșugarii să le transmită.

Obiectele ceramice sunt pictate manual, acestea fiind obiecte unice, și nu de serie, fiecare transmițând câte ceva din spiritul tradițiilor și al meșteșugarului. De multe ori meșteșugarul rămâne anonim, iar singura sa semnătură este calitatea obiectului de artizanat pe care îl realizează. Culorile folosite sunt naturale, ele fiind obținute din diferite tipuri de pământ și varuri, zgură, piatră albă etc.

Artizanatul din alte materiale tradiționale

Pe lângă produsele de artizanat deja cunoscute, se mai realizează artizanat din sfoară de cânepă, din piele și din coarne.

Artizanatul din sfoară de cânepă este spectaculos. Se pot obține obiecte variate, de la tablouri, suporturi, mărțișoare, obiecte decorative și până la păpuși, brâuri, sau pandantive. Se folosește un tip de înnodare care urmărește îndeaproape motivele tradiționale românești, rombul, linia continuă, linia ondulată.

Artizanatul din piele a apărut firesc, în strânsă legătură cu îndeletnicirile oamenilor de odinioară, precum vânătoarea, păstoritul, creșterea cornutelor mici și mari, a cailor sau porcilor.

Pentru confecționarea cojoacelor şi bundiţelor, pielea se curăța și se întindea, apoi se albea cu o piatră albă. Unele piei albe se colorau în soluții de coajă de arin, roibă, humă neagră, oxid de cupru etc. Cojoacele și bundițele se înfrumusețau prin coaserea diferitelor motive tradiționale, cele mai frecvente fiind cele geometrice și vegetale stilizate.

Opinca face parte din vestimentația românească din cele mai vechi timpuri. Opincile sunt realizate dintr-o bucată de piele, în formă dreptunghiulară, care se închide cu ajutorul șireturilor. Opincile au fost purtate încă din timpul dacilor, indiferent de anotimp.

Opincile erau nelipsite și de la război. Acestea se încălțau peste ciorapi de lana pentru opinfi sau obiele albe, iar forma asimetrică a opincii este dată de încrețitura (îngruzirea) de pe partea exterioară a sa. În zilele noastre mai există puțini meșteri populari care realizează opinci, fiind considerat un meșteșug pe cale de dispariție.

Artizanatul din coarne are o istorie veche, de pe vremea când vânătorea era una dintre îndeletnicirile des întâlnite ale omului. În zilele noastre artizanatul din coarne nu mai este atât de răspândit.

Artizanat cu specific din zonele istorice ale României

Artizanat din Maramureș

Maramureşul este renumit prin arta de prelucrare a lemnului, a osului, a industriei casnice textile şi a pieselor de port popular. Artizanatul din Maramureș se remarcă prin folosirea simbolurilor și semnelor arhaice: linia frântă (zigzagul), rombul, spirala, triunghiul, nodul maramureșean, simbolul solar, funia solară și arborele vieții.

Creațiile meșterilor populari din Maramureș se disting, frumusețea porților maramureșene, troițelor, fusului cu zurgălăi, ceramicii, covoarelor cu colorit vegetal depășind granițele județului și ale țării. 

În centrul de olărit de la Săcel, de pe Valea Izei, se realizează ceramică roșie nelustruită, meșteșugarii folosind tehnici de prelucrare a lutului din epoca La Tene. Produsele ceramice păstrează motive și tehnici de decorare de factură dacică, iar arderea se realizează într-un cuptor similar cu cele romane.

Acesta este singurul cuptor pe care îl folosesc acești meșteșugari, fiind vechi de 300 de ani. Lutul pentru această ceramică se extrage de la o adâncime de 10 metri, din Drovădeanu, iar ornamentele obiectelor sunt simple: cu linii orizontale, vălurite, frânte.

Ceramica este arsă în cuptoare folosindu-se lemn de molid. Meșterul satului, care duce tradiția mai departe alături de familia sa, este un bătrân care își desfășoară activitatea într-o gospodărie țărănească.

Artizanat din Moldova

Uluitoarea ceramică neagră, unică în România, care atrage privirea prin eleganța și proporția formelor sale, se realizează într-o mică comună din județul Suceava, Marginea, în Bucovina.

Cu o tradiție care se pierde în negura istoriei, ceramica neagră a apărut în perioada culturii Horodiștea-Florești, cea mai înfloritoare perioadă a ceramicii geto-dacice. În secolele XII-XV, olăritul a cunoscut o perioadă de dezvoltare în zona nordică a Moldovei și în împrejurimi.

În zilele noastre, comuna Marginea este cunoscută atât pe plan național cât și internațional. Lutul argilos specific zonei este folosit în crearea obiectelor ceramice, iar tehnicile și formele tradiționale păstrează şi perpetuează într-o formă autentică străvechile îndeletniciri de modelare manuală.

În satul Poiana, comuna Deleni, județul Iași, în Moldova, existau câțiva meșteșugari care realizau bocănele, oale sau moşoaice de ceramică neagră, de factură dacică. Li se dusese vestea peste hotare, munca lor fiind importantă datorită vechimii tehnicilor de prelucrare.

Decorul este realizat prin lustruirea cu piatra, cel mai des întâlnit fiind zig-zag-ul. În Poiana vom întâlni lăptăretele, oalele de sarmale, chiupuri, căni și ulcioare pentru vin. Ceramica din această zonă este caracterizată de prezența picturii albe pe vase, realizată prin încrustare cu pastă de var.

În ziua de azi mai sunt doar doi olari care pot duce pe mai departe meșteșugul lor, dacă vârsta înaintată le mai permite. Alte centre de olărit cu renume în Moldova sunt la Tansa, Lespezi şi Schitul Stavnic.

Artizanat din Transilvania

În Transilvania se realizează obiecte de artizanat de o mare diversitate: ceramică, țesături, chimire, sobe de teracotă, podoabe, mobilier pictat etc. Dintre toate zonele din Transilvania unde se practică meșteșugurile populare, cea mai cunsocută este comuna Corund, din Harghita.

Cu aproape 300 de familii care se îndeletnicesc cu arta olăritului, Corund este unul dintre cele mai importante centre de olărit din România. Corund se individualizează prin poziționarea sa în Ținutul Sării, în Transilvania, și prin materia primă folosită la olărit.

Ceramica de Corund uimește prin puritatea materialului folosit: Lutul de bună calitate se extrage de lângă pârâul Sacadat, care curge pe partea vestică a satului apoi este spălat și curățat de impurități cu apa dătătoare de viață, tăiat fâșii și modelat cu ajutorul roții olarului. Până să fie băgat în cuptor, unde arde la peste 900 de grade, este lăsat câteva zile la zvântat.

Decorarea obiectelor ceramice se realizează cu penițe de metal, de gâscă sau cu corn de vită. Multitudinea de elemente specifice culturii romanesti menite decorării indică aspecte importante ale vieții rurale și credințe populare: bogăția faunei și florei din Harghita se regăsește pe aceste obiecte ceramice, fiind stilizate cu caracteristici secuiești.

Cromatica este vie, albă, maro, roșie, albastră (cobalt) sau multicoloră. Un aspect important este specializarea meșterilor populari: unii realizează obiecte de uz casnic (farfurii, ulcioare, străchini, castroane etc.), alții obiecte cu un caracter ornamental, alții miniaturi sau obiecte care împodobesc sobele de teracotă.

De la nașterea unui copil (scăldat într-o oală de lut nouă), nuntă (ulcioarele de nuntă împodobite cu perechi care dansează, cai, șerpi, cloști cu pui) și până la înmormântare (ritualul de spargere a unei oale), meșterii populari au creat și particularizat fiecare dintre bucățile de lut.

Tot în Transilvania, centre cunoscute pentru arta ceramicii sunt la Vama (Satu Mare) și Leheceni.

Motive tradiționale românești în meșteșugurile populare

Se presupune că originile motivelor pe care le întâlnești pe obiectele realizate de meșterii populari au legătură cu necesitatea de delimitare a unor arii coloristice. Aceste motive sau simboluri reprezintă un „limbaj”, reflectând credințe religioase, magice, valori sociale, iar pe măsură ce ne apropiem de timpul prezent ele îndeplinesc predominant funcții estetice.

În arta populară, meșteșugarii cunosc anumite canoane pe care le respectă, în strânsă legătură cu credințele și perspectiva asupra lumii a comunității din care fac parte. Astfel, motivele tradiționale românești respectă o ordine, prin folosirea repetiției unor motive, alternare, simetrie/asimetrie, contrast, proporție, unitate.

Motive tradiționale din Maramureș

Motivele tradiționale pe care le vezi în creațiile artiștilor populari individualizează creațiile lor și zonele de apartenență, îți spun o poveste, îți arată o evoluție de la primele forme ale artei populare românești la cele de acum, dar și cât s-a păstrat din ceea ce era arta populară odinioară.

În toate regiunile României se păstrează motive străvechi precum soarele, crucea sau spirala. În zona Maramureșului predomină linia frântă (zigzagul), rombul, pătratul, punctul, spirala, triunghiul, nodul maramureșean, simbolul solar, funia solară, arborele vieţii.

Motive tradiționale din Moldova

În Moldova predomină copacul, care simbolizează viața lungă, frunza de viță de vie și ciorchinele (mov, verde, albastru), bradul (tinerețe veșnică, fără de moarte), coasta vacii (pământurile boierilor și terenurile țăranilor), hora fetelor (dansul fetelor în jurul miresei), inima (dragostea), jemna (pâinea ritualică sacră), potcoava (norocul, fericirea), frunza în formă de romb (unirea cerului cu pământul), meandrul, spirala, valul.

În Bucovina, vei întâlni un caracter ornamental preponderent geometric (romburi, pătrățele, linii, zigzaguri, spirale, lănțișoare etc.), înrudit cu acela al culturii preistorice de tip Halldstatt. De asemenea, se mai folosesc stilizări vegetale.

Motive tradiționale din Transilvania – elemente specifice culturii romanesti

În nordul Transilvaniei putem să găsim unul dintre cele mai spectaculoase motive tradiționale, pecetea lui Solomon. Acest ornament apare cu precădere pe elemente specifice culturii romanesti de arhitectură populară cu caracter religios, de exemplu pe Biserica Monument din Budeşti, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.

Alte motive tradiționale întâlnite în Ardeal sunt formele geometrice: romburi mari de circa 10 cm, pătrate, jumătăți de romburi care se succed. Dintre cele vegetale: laleaua, flori înghinărate, struguri, flori înclinate cu dispunere a modelelor sub formă de ghirlandă sau vrej, pe o linie șerpuită, sau așezate pe un rând sau două față în față, rândul inferior fiind mai mic decât primul.

Motivele florale tradiționale îți vor dezvălui cât de bogată este flora României pe de-o parte, iar pe de alta ele au caracter estetic. Sunt folosite des flori de câmpie, flori de luncă, laleaua, macul, trandafirul, panseaua, iar dintre motivele tradiționale simple, menționăm linia dreaptă, linia subțire (şănătău) şi cea groasă (găitan), crucea, cercul, punctul.

Simbolurile populare românești și semnificația lor

În strânsă legătură cu pământul și cerul, cu începuturile omului și religia, cu fauna și flora locale, cu obiceiuri zonale, cu temerile și viața de zi cu zi, simbolurile populare românești au semnificații diferite: rol de protecție de spiritele rele, rol de ocrotire a casei, etc.

Simbolistica populară românească este geometrică, vegetală, zoomorfă sau antropomorfă (mai rar), iar originile sale se situează în vremurile în care acestea reprezentau primele forme de comunicare umană. Simbolistica este prezentă pe toate obiectele de artizanat popular, indiferent că vorbim de obiecte ceramice, din lemn, din lână, cânepă, in, borangic etc.

Simboluri geometrice sau stilizate în arta populară

Dintre cele mai uzitate simboluri populare românești se disting discurile, romburile, rozetele, cruciulițele, spiralele, linia ondulată, cercurile concentrice, zig-zag-ul etc.

Simbolurile geometrice sau stilizate au semnificații diverse: lina dreaptă este simbolul ascensiunii, al corectitudinii, al unui itinerariu spiritual și fizic, cercurile reprezintă legătura omului cu divinitatea, ciclul vieții, spirala este legată de mișcare și energie, rombul reprezintă unirea dintre cer și pământ.

Meandrul (labirintul) sugerează principiile nocturne, subterane, dinții de lup (triunghiuri stilizate repetate) protejează de spiritele rele și de fiare.

Simboluri populare inspirate de natură

Printre cele mai întâlnite simboluri vegetale și animale se numără pasărea, calul, pana, ochiul de iepure, șarpele, degetuțele, florile câmpului, spicele de grâu, vița de vie, steaua, izvorul.

Dintre simbolurile inspirate de natură, copacul reprezintă trăinicia și îți dă încredere în constanța lucrurilor. Frunza de vie și ciorchinii de struguri dezvăluie îndeletnicirile oamenilor din zona respectivă, belșugul și abundența. Trifoiul cu patru foi este aducător de noroc, frunzele verzi sau florile colorate sunt simbolul prosperității.

Pasărea simbolizează posibilitatea desprinderii de lumea terestră, iar calul are un loc privilegiat între animalele domestice, îndeplinește un rol psihopomp, adică însoțitor al sufletelor morților în lumea de dincolo. Peștii, dar și alte simboluri precum roata sau monedele, vorbesc despre îndeletnicirile oamenilor, despre cum își câștigă traiul zi de zi.

Simbolul soarelui în artizanatul românesc

Semnificațiile unor motive populare românești te vor surprinde de multe ori prin adevărurile pe care le transmit, prin forța și limpezimea lor.

Simbolul solar este reprezentat sub forma soarelui sau a florii soarelui, precum și stilizat printr-un cerc, X sau S. Fiind un simbol ancestral, acesta transmite energia dătătoare de viață, căldura necesară rodirii, vorbește despre ciclul vieții, de la apusul la răsăritul ei. La fel ca roata, care se învârtește neîncetat, soarele este alături din prima clipă de viață, ajută natura și omul să crească.

Simboluri dacice din strămoși și semnificația lor

Ornamentația de pe obiectele ceramice din perioada geto-dacilor consta în brâie în relief, prevăzute cu liniuțe incizate sau cu alveole făcute cu degetul; flori, animale stilizate, schematice; butoni; striuri neregulate, ornamente ștampilate.

Pe ceramica clasică, din perioada 100 – 106 î.H., se întâlnesc motive vegetale și zoomorfe pictate. Ceramica pictată din acele timpuri se împarte în două categorii: ceramică pictată în stil geometric și ceramica pictată în stil geometric căreia i se adaugă elemente vegetale și zoomorfe (frunze de vie), păsări, vulturi, cornute.

Dintre simbolurile geometrice des întâlnite ale acelor vremuri: reprezentarea soarelui, a lunii, a Căii Lactee, iar discurile, romburile, rozetele, cruciulițele, spiralele sunt tot reprezentări ale acestora. Totodată, cele douăsprezece semne zodiacale, creșterile și descreșterile feței lunii, științele cerului sunt învățate de daci de la egipteni.

Simbolul lupului la geto-daci

Unul dintre simbolurile cu rol protector este lupul, animal sacru la geto-daci. Dacii l-au folosit și în lupte, Decebal încorporând în stindardul dacic, draconul, capul de lup. Lupul este cel mai cunoscut simbol al dacilor și unul dintre cele mai de temut însemne militare ale lumii antice.

El e reprezentat de un cap de lup cu gura deschisă, care-și arată dinții și limba, purtat pe un corp de șarpe și fixat pe o prăjină proporțională cu restul stindardului. Capul era confecționat din aur, argint sau aramă, iar restul corpului, imitând un șarpe, era confecționat din materiale textile sau piele,

Acest simbol a fost folosit în războaie atât datorită simbolisticii sale, dar și datorită zgomotului pe care îl produceau capul și fâșiile textile în contact cu vântul. Forma de șarpe pe care o crea în mișcare, împreună cu șuierul produs se spune că îi intimida pe dușmani și îi speria pe cai. „Balaurul dac” îi ajuta pe daci și să se distingă în vâltoarea luptelor de atacatori, dar și să se ferească în ambuscade.  

Obiecte tradiționale românești vechi

O incursiune la Muzeul Țăranului Român din București poate fi și o incursiune într-o lume de demult, care își păstrează secretele. Douăzeci și cinci de încăperi așteaptă să le fie călcate pragurile. Astfel, multe obiecte expuse aici aparțin unor familii tradiționale de țărani.

În sala denumită „Puterea Crucii” sunt expuse cruci vechi, de diferite mărimi și din diferite zone ale țării. Pe vremuri, bărbații purtau astfel de cruci în chimire, cu rol de protecție. Un alt exponat, care pe vremuri era nelipsit, este „micuțul altar”, realizat din metal și purtat de preoți pentru a-i feri de cele rele.

Dintre obiceiurile străvechi, mărturie mai stau astăzi exponatele: pomi plini cu cruci, care erau nelipsiți din fața caselor țăranilor, în care cei vii puneau o cruce pictată de ei la parastasul unei rude. Un alt obicei străvechi era purtarea de către mirese a unor bijuterii grele de șapte kilograme la gât, conciul. Această bijuterie arăta statutul social, dar simboliza și greutățile pe care le va avea de întâmpinat mireasa de-a lungul căsniciei.

Asociații și târguri ale creatorilor populari din România

În prezent, activitatea meșterilor populari este mult mai restrânsă decât odinioară, datorită avansurilor tehnologice care au permis producția rapidă și la scară largă a obiectelor care înainte erau realizate manual. Există, însă, mai multe asociații ale meșterilor populari, răspândite pe întreg teritoriul țării, care susțin comunitatea de artizani și dezvoltarea meșteșugurilor autentice.

Dintre cele mai cunoscute, menționăm Asociaţia Creatorilor Populari din România (ACPR), înfiinţată la începutul anilor `90 şi patronată de Muzeul ASTRA din Sibiu, ale cărei obiective sunt

„încurajarea activității de creație meșteșugărească şi artistică tradiţională în toate satele în care aceasta încă se mai desfășoară; transmiterea acestei ștafete culturale viitorimii; protejarea şi încurajarea creației autentice şi combaterea kitsch-ului; susținerea creației autentice în cadrul rețelei comerciale- turistice naționale şi internaționale; promovarea celor mai reprezentativi creatori populari prin participarea la manifestări organizate în țară şi în străinătate; apărarea intereselor morale şi materiale ale acestor creatori.”

Acestei asociații i se adaugă Târgul Creatorilor Populari din România, care a luat ființă în 1983, care astăzi reunește 300 de meșteri populari, fiind cel mai amplu şi mai reputat târg de acest gen din România. Acesta conturează imaginea întregii tipologii a meşteşugurilor tradiţionale transmise din bătrâni: olărit, încondeiat ouă, pictură de icoane, sculptură în lemn şi os, ţesut, brodat, cojocărit, confecţionat măşti, podoabe, păpuşi, instrumente muzicale sau pălării, împletituri de fibre vegetale etc.  

Asociația Meșterilor Populari din Bucovina a fost creată de un meșter popular huțul, Florin Cramariuc, originar din zona obcinilor Bucovinene, care cunoaște arta străveche a prelucrării lemnului. Pe siteul Asociației pot fi găsiți numeroși creatori din zona bucovineană, care își prezintă obiectele artizanale, aceștia putând fi contactați de cei care doresc să ia legătura cu ei.

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), cu sediul la Iași, a luat ființă în 2004, dintr-o dorință firească de a se păstra și valorifica resursele meșteșugurilor populare cu un predominant caracter artistic. În prezent AMPM are circa 100 de membri din toată ţara şi din Republica Moldova, cei mai mulţi fiind  specializați în prelucrarea lemnului şi încondeierea ouălor, împletituri, industrie casnică, măşti, ceramică, port popular, podoabe etc.

În Republica Moldova în secolul al XVIII-lea existau aproximativ 157 de îndeletniciri, meșteșuguri, iar în secolul 19 acest număr a crescut. La sfârșitul anilor 1894, numai în Orhei erau 9 centre care produceau ceramică, iar în satul Cinişeuţi erau 600 de meșteșugari.

În momentul actual nu mai există o statistică clară, dar industrializarea și pătrunderea materiilor prime sintetice a redus semnificativ numărul celor care duc tradițiile autentice mai departe. În Republica Moldova activează cercuri, cluburi, studiouri, organizații, Uniunea Meșterilor Populari din Moldova, dar și meșteri populari independenți.

Meșterii populari care sculptează în lemn sunt cu un pas mai aproape de noi datorită asociațiilor de meșteșugari care s-au creat în diverse zone ale țării. Astfel, meșteșugarii sunt prezentați lumii întregi, iar arta lor poate călători și poate ajunge în case situate la zeci de km depărtare. Mulți dintre ei s-au specializat, au restaurat biserici, au creat troițe monumentale, icoane etc.

Încheiere

Fiecare dintre meșteșugurile populare ne aduce mai aproape de autenticitatea vieții de odinioară și de valorile pe care aceasta le înglobează.

În timpuri în care spiritul tradițiilor românești este tot mai greu de menținut, fiecare dintre noi poate aduce un omagiu simplității și bogăției tradiționale păstrând în casă o fărâmă din munca și creativitatea artizanilor.

Fă un cadou sau decorează-ți casa cu obiecte autentic românești din magazinul Învie Tradiția și susține astfel comunitatea artizanilor populari și meșteșugurile tradiționale!