Istorie și tradiție

  • Târg de Sfântul Nicolae 6 – 8 decembrie

    Peste 100 de meșteri mari, cei mai pricepuți olari, lingurari, cojocari,
    cofetari, țesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari,
    cioplitori... vin din toate zonele țării la Muzeul Național al Țăranului
    Român, cu lucruri frumoase, numai bune de târguit, pe care le-au
    meșterit peste an. Sunteți așteptați la Târgul de Sfântul Nicolae, de
    vineri, 6, până duminică, 8 ale lunii lui Undrea, de la orele 10 de
    dimineață, până la 6 seara.

    Puteți admira și cumpăra: jucării, nuielușe, măști, ii, podoabe, opinci,
    cergi, scoarțe, străchini, oale de sarmale, icoane, pristolnice, blide,
    marame, ibrice, chimire, curele, genți, alambicuri, blidare, copăițe,
    sărărițe, pipernițe, găvane, lingurare, linguri, fluiere, ocarine,
    împletituri din pănuși, oale, scăunașe, ștergare, lăzi de zestre,
    catrințe, cămăși, fote, clopoței, zurgălăi, dar și turtă dulce,
    cozonaci, mere, miere, plăcinte, ciocolată de casă, halviță, plante
    medicinale, țuică, fructe și legume.

  • „Viaţa durează cât o privire, iar iubirea vine înainte de toate”

    Întâlnirea cu meşterul Ion Rodoş a fost înainte de toate o lecţie de viaţă. Are dânsul o anumită chibzuinţă şi o modestie desăvârşită în felul de a fi greu de a nu fi remarcate dacă petreci oareşice timp în preajma sa. Mai presus de toate însă, te mişcă privirea sensibilă şi deopotrivă fermă din ochii săi, ochi din care îi cad deseori incredibil de nestingherit lacrimi. Dacă îţi laşi simţurile ascuţite, ceva din fiinţa sa te îndeamnă să ai răbdare. Cu tine, cu viaţa. Unii oameni au pur şi simplu harul de a vorbi de fapt indirect despre tine, oricare am fi acel „tu”. Îndrăznim să spunem că, probabil, acei oameni care au trăit viaţa în plinătatea suişurilor şi coborâşurilor sale. Cu deplină luciditate şi simplitate.

    Ion Rodoş este în mod cert una dintre aceste făpturi. Ne-am grăbi dacă am aduce drept dovadă lucruri pe care le ştiam despre dânsul dinainte de a ni se ciocni privirile. Doar în treacăt, amintim de viaţa petrecută parcă ascuns printre dealurile Argeşului, în satul Sboghiţeşti din comuna Nucşoara, strădania depusă pentru a sculpta cea mai mare lingură de lemn din lume împreună cu fiul Gheorghe Rodoş sau trista întâmplare de a fi acuzat de uciderea din culpă a fratelui său, soldată cu ani grei de penitenţă şi multă durere...

    Dovada noastră netăgăduită că am avut ocazia să cunoaştem un om minunat este însă zâmbetul care răsare pe chipul său deodată cu un şiroi de lacrimi atunci când vorbeşte despre nepoţii săi: „Cel mai mare face în curând 5 ani şi e foarte talentat. I-am făcut deja o trusă de unelte şi sculptează câteodată împreună cu mine”. Despre soţia pe care încă o iubeşte necondiţionat: „Să nu vă căsătoriţi dacă nu e şi iubire. Asta o să vă ţină uniţi când or să vină necazurile şi sigur vor veni, că aşa e viaţa”. Despre credinţa în Dumnezeu care „a avut mereu grijă de mine”.

    Ne-am cunoscut acum ceva vreme la un târg al meşterilor populari şi am fost fermecaţi pe loc de fineţea sculpturilor sale în lemn. Ne-au căzut prima dată ochii pe o furcă a căror detalii executate cu măiestrie parcă fugeau intenţionat de privirile care nu îşi acordă răgazul de a fi atente – „Multe detalii le-am lucrat cu lupă, nu se putea altfel. Se munceşte foarte mult la un astfel de obiect. Am stat odată 2 luni de zile de vară, de dimineaţă până seara ca să termin una. Am o colecţie de 36 de furci, dar nu le port pe la târguri cu mine decât rareori pentru că sunt singura moştenire pe care le-o las copiilor mei. Le ţin însă în expoziţie într-o cameră specială, acasă la mine. Şi tare mă bucur când vine cineva să le vadă! Chiar de curând, a venit în vizită o doamnă din Constanţa pe care nu o cunoşteam, aflase de pe internet de mine. Ce să vă zic...îţi umple inima când simţi că munca ta de-o viaţă are valoare şi pentru ceilalţi...”.

    Nu doar furcile impresionează în recuzita de obiecte sculptate ale meşterului Rodoş. Învie Tradiţia iubeşte şi colecţia sa de linguri cu simboluri şi motive tradiţionale. Dacă v-am făcut curioşi, aruncaţi o privire aici (link), unde s-ar putea să vă facă cu ochiul şi o frumoasă piesă care se doreşte a fi un omagiu adus de meşterul nostru brâncuşienei Domnişoara Pogany. Mai multe, ne spune chiar dânsul: „Mi s-a întâmplat să mi se copieze modelele sculptate pe coada lingurilor, dar eu nu m-am supărat niciodată. Să le copieze, mă apuc să creez altele. Mă uit în natură sau, uneori, văd chiar fără să caut un lucru frumos şi îmi vine deodată inspiraţia. Şi mă opresc din orice fac şi încep să desenez ideea respectivă.”

    Măiestria sa a atins însă apogeul prin creaţia Cocoşul de munte de Nucşoara: „La început, o făceam doar în dimensiuni mici. Am învăţat să o fac de la tata, care era şiţar şi care, după ce facea şiţele, învelea şi casa omului şi punea această pasărea în vârful ei. Se numea binecuvântarea casei. Peste ani, am transformat-o în ceea ce vedeţi acum. Am păstrat însă tehnica de la tata, este adică lucrată doar din două bucăţi de lemn.”

    Daţi-ne voie să ne lepădăm preţ de câteva clipe de straiele modestiei şi să ne mândrim că cu faptul că unul din cele mai puţin de zece exemplare Cocoşul de munte de Nucşoara făcute de meşter se află acum la loc de cinste în showroom-ul Învie Tradiţia. Dar cum asemenea creaţie nu merită să fie privată de ochii celor care vor să o admire, ba din contra, să ajungă la inima a cât mai mulţi dintre noi, vă lăsăm mai jos o mărturie a frumuseţii ei .

     

    Ion Rodoş este unul dintre puţinii meşteri populari din România care s-a fericit cu urmaşi care au ales aceeaşi meserie ca a sa: „Când copiii te moştenesc, e mare satisfacţie pentru un părinte. Si cu fiecare generaţie, gena se dezvoltă. Eu cred că am fost mai bun ca tata şi tata mai bun ca bunicul, iar fiica mea şi fiul vor fi cu siguranţă mai talentaţi ca mine. Fiica, Andreea s-a pus serios pe treabă. Băiatul e plecat în Germania, dar mai stă doar un an şi se întoarce acasă. Când ai o meserie ca asta, nu se merită să pleci în altă parte, poţi să faci în aşa fel încât să mânânci o pâine şi aici.”

    Meşterul nostru este un mare iubitor de copii. Nu doar că se emoţionează vădit când ne vorbeşte despre nepoţi, ci i se luminează chipul a dragoste de fiecare dată când pomeneşte de elevii săi de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii sau de cei care participă la atelierele pe care le ţină prin ţară: „Am elevi foarte talentaţi, dar n-am văzut din păcate pe niciunul să vândă. Ar trebui încurajaţi mai mult cei tineri, să li se dea de exemplu un locuşor al lor la târguri, să poată expune şi să câştige un ban, să vadă că e o meserie din care se poate trăi. Nici dacă eşti medic, nu e o ruşine să ştii a face şi o pasăre din asta (arată către pasărea pe care a învăţat să o lucreze de la tatăl său). Am fost invitat să lucrez cu copii din multe ţări şi, acolo, statul chiar se preocupă pentru ei. La noi, trebuie să mă rog ca să fac rost de un microbuz şi să duc copiii într-o excursie... Eu i-aş lua cu mine şi la târguri ca să îi promovez, dar e nevoie de bani. Or eu, personal nu îmi permit, oricât mi-aş dori asta...”

    Orele petrecute alături de Ion Rodoş, ascultându-i istorisirile de viaţă şi urmărindu-l cu câtă tenace minuţiozitate se desfăşoară în timp ce sculptează au fost ca o gură de rai. Cu toţii avem nevoie de exemple pozitive în calea noastră, care să ne amintească că frumuseţea vieţii stă mereu în simplitatea sa. Aceste exemple devin totuşi din ce în ce mai rare sau mai puţin vizibile în conglomeratul vieţii de astăzi. Iată, de ce nu trebuie să pierdem din vedere că nu putem risca dispariţia satului românesc. Vom pierde de fapt o întreagă lume!

  • Implicaţiile ortodoxismului în istoria poporului român

    Credinţa creştină a fost prezentă în spaţiul românesc încă de la naşterea poporului român, influenţând în mod decisiv fiinţa noastră naţională. Un promotor cu un glas puternic şi constant al identităţii naţionale, ortodoxismul a fost prin reprezentanţii săi o prezenţă activă şi relevantă în istoria poporului român.

    Continue reading

  • Începuturile creştinismului la români

    Poporul român s-a născut creştin. Romanizarea geto-dacilor a reprezentat momentul culminant în etnogeneza poporului nostru, iar acest fenomen s-a produs concomitent şi s-a întrepătruns cu procesul de creştinare. Spre deosebire de alte teritorii în care răspândirea creştinismului s-a realizat la o dată identificabilă în contextul istoric, spaţiul carpato-danubiano-pontic a cunoscut o formă de încreştinare ce s-a produs treptat. Continue reading

  • Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii legate de Paşte

    Paştele este considerat „sărbătoarea sărbătorilor”, cea care aduce omenirii prin miracolul Învierii Domnului speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice. Aceasta este promisiunea făcută de Dumnezeu credincioşilor săi prin fiul Iisus care, în doar o săptămână, numită săptămâna Patimilor, a fost judecat, răstignit pe cruce, a murit, a fost aşezat în mormântul său şi a înviat din morţi după trei zile, aşa cum a prezis. Părintele Arsene Boca ilustrează cu un fin simţ şi mai multă pricepere semnificaţia acestui moment măreţ, într-o predică din 1949: „Căci Iisus o (moartea) biruise în viaţă; iar cu moartea Sa, cea de bună voie, a biruit-o şi pentru toţi oamenii, de la începutul până la sfârşitul lumii”.

    Continue reading

  • Tu ce cadouri tradiţionale faci de Paşte?

    Paştele este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. În comunitatea din România, celebrarea Învierii este legată de o succesiune de evenimente care ţin deopotrivă de orânduirea bisericească, cum ar fi luarea sfintei lumini, precum şi de tradiţiile păstrate în conştiinţa colectivă, printre care şi binecunoscutul salut “Hristos a Înviat”, “Adevărat a înviat!”. Pentru toţi românii, acest moment reprezintă mereu un prilej de bucurie autentică, dar şi un simbol al purificării şi al renaşterii sufleteşti. Este suficient să ne uităm în jurul nostru la revigorarea naturii odată cu venirea primăverii, anotimpul ce găzduieşte această sărbătoare ca să putem înţelege că ea este menită să însemne pentru fiecare dintre noi o chemare la viaţă şi la reînnoire.

    Continue reading

  • De vorbă cu Mihai Bîscu. Despre arta olăritului şi tradiţie în România

    Întâlnirea cu Mihai Bîscu, unul dintre puţinii meşteri ceramişti profesionişti din România ne-a oferit un prilej bun să aflăm nu doar povestea sa, ci şi din tainele olăritului sau din realităţile mai mult sau mai puţin cunoscute ale artei populare care se creează în prezent. Născut într-un sat cu denumire emblematică pentru tipul de meşteşug practicat în acest loc, Olari – ce aparţine de vestitul ţinut al Horezului, recunoscut pentru obiectele sale din ceramică, unice în lume –, a preluat şi a dus mai departe tradiţia moştenită de la părinţi  printr-o activitate ce se întinde pe durata a mai mult de două decenii.
  • Tradiția ceramicii românești și zonele cu specific ale țării

    Ceramica populară românească este apreciată atât în țară, cât și peste hotare, iar în centrele de olărit din România, generații de viitori artiști populari deprind arta olăritului.

    Olăritul este una dintre cele mai vechi îndeletniciri, iar despre această ocupație pe teritoriul României există mărturii încă din epoca neoliticului. În zonele cu tradiție adânc înrădăcinată, meșteșugarii populari au păstrat îndeaproape tehnicile prin care se modelează pământul și duc mai departe perfecțiunea pe care au descoperit-o generațiile anterioare.

    Citește în continuare despre cele mai frumoase regiuni cu tradiție în ceramică din România și află povestea semnelor pictate de pe vasele tradiționale din lut.

    Continue reading

  • Burebista, întemeietorul statului dac

     

    Întemeietorul statului dac, Burebista, a trăit între 82 - 44 î.Hr. A fost un lider politic și militar redutabil, care a reușit să introducă o serie de măsuri administrative importante pentru consolidarea și stabilitatea statului dac, într-o perioadă dificilă din toate punctele de vedere. El a reușit să unească triburile geto-dacice și să își întindă regatul de la Pontul Euxin, până în Câmpia Panonică, și de la Munții Haemus, până la mlaștinile Pripetului. Regatul lui Burebista se întindea pe o suprafaţă uriaşă, înglobând teritoriul de astăzi al Ungariei, o parte a Cehiei, Slovaciei, o parte a Poloniei, Bulgariei şi Serbiei.

    Singurele mărturii despre Burebista au ajuns la noi datorită lui Strabon și Iordanes, fără să cunoaștem însă originile întemeietorului statului dac ori alte informații directe, din acest punct de vedere izvoarele antice fiind lacunare. De asemenea, nici despre caracteristicile fizice ale acestuia nu avem informații - nici un artist grec sau roman nu a realizat vreo sculptură care să-l imortalizeze pe Burebista.

    Continue reading

  • Povestea iei românești: cămașa populară, de la origini și până în prezent

    Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor.  Din basoreliefurile de demult, care îi înfățișează pe daci, poți observa în portul acestora cămăși cu mâneci lungi, cu o croială de tip tunică, albă și lungă, dintr-o singură bucată și pantaloni strâmți și lungi (ciareci, ițari).

    Continue reading

Produse de la 1 până la 10 din 13 total

  1. 1
  2. 2