De vorbă cu Mihai Bîscu. Despre arta olăritului şi tradiţie în România

Întâlnirea cu Mihai Bîscu, unul dintre puţinii meşteri ceramişti profesionişti din România ne-a oferit un prilej bun să aflăm nu doar povestea sa, ci şi din tainele olăritului sau din realităţile mai mult sau mai puţin cunoscute ale artei populare care se creează în prezent. Născut într-un sat cu denumire emblematică pentru tipul de meşteşug practicat în acest loc, Olari – ce aparţine de vestitul ţinut al Horezului, recunoscut pentru obiectele sale din ceramică, unice în lume –, a preluat şi a dus mai departe tradiţia moştenită de la părinţi  printr-o activitate ce se întinde pe durata a mai mult de două decenii.

Echipa Învie Tradiţia a avut zilele acestea deosebita plăcere să îl găzduiască în showroom-ul său preţ de câteva ceasuri, iar prietenul Mihai Bîscu ne-a oferit în schimb o experienţă de neuitat. Însoţit de roata olarului adusă tocmai din atelierul său şi de boţuri de lut de Horezu, ne-a provocat să învăţăm din secretele artei sale. Măiestria îndemânării şi infinita sa răbdare, presărate pe alocuri cu un umor popular delicios ne-au convins să devenim “mici meşteri”. Farfurioare, boluri, scrumiere şi căniţe au ieşit din mâinile noastre atent ghidate de cele ale maestrului. Textura lutului atât de fină la atingere, felul în care aceasta prinde formă şi viaţă în mâini, sentimentul de concentrare profund relaxantă pe care îl simţi – nu vă spunem decât că e o trăire de-a dreptul fascinantă ce merită încercată!

Şi cum el ne-a descusut şi cusut degetele în tehnica ceramicii, nici noi nu l-am putut lăsa să plece înainte să îl descoasem de cât mai multe poveşti din experienţa sa şi pe care să le coasem înapoi aici pentru voi. Deşi a devenit meşter profesionist în preajma vârstei de 27 de ani, îşi aminteşte cu drag de copilăria petrecută în atelierul tatălui: “nu exista malaxor şi lutul se pregătea cu picioarele. Cam pe la vârsta de 12 ani, tata nu îmi mai dădea voie să ies la joacă decât abia după ce pregăteam lutul (râde). Devenise aşadar un lucru pe care începusem să îl tratez cu responsabilitate. Îmi amintesc că prima oară când am făcut totuşi câteva  sute de căni şi de castroane a fost abia într-o vacanţă când eram la liceu, cu ocazia Moşilor. După acest moment, a intervenit o perioadă de pauză, dar din ’97, m-am întors la meşteşugul învăţat şi nu l-am mai lăsat niciodată.”

Ca toţi meşterii populari adevăraţi, Mihai Bîscu realizează tot procesul de creaţie de unul singur, de la pregătirea luturilor şi vopselelor care se face exclusiv din resurse naturale, până la modelarea, decorarea, răzuirea şi arderea la cuptor. În ceea ce priveşte decorarea, ceramica de Horezu este deosebită prin folosirea unor instrumente nemaîntâlnite în lume, de la utilizarea cărora maestrul nu s-a dezis nicio clipă în favoarea celor moderne: “Sunt unice şi trebuie tratate ca atare. În acest sens, spre exemplu, vorbim despre cornul de vită cu vârful de pană de gâscă – vopseaua este pusă în corn şi curge prin pană  direct pe obiectul ce urmează a fi decorat. Mai este apoi gaiţa pe care o întrebuinţăm pentru împreunarea culorile şi care ne ajută  totodată să construim diverse forme după ce vopseaua a fost turnată.”

Pentru cei care încă nu ştiu, decorarea obiectelor ceramice din Horezu recurge de asemenea la elemente specifice şi singulare în peisajul  autohton şi universal, prin formele lor şi modalităţile în care sunt îmbinate : “În primul rând, un decorator trebuie să aibă o imaginaţie foarte bogată. Cu toate că ai un set de motive şi simboluri la dispoziţie, trebuie să ştii, să simţi cum să te foloseşti de ele în crearea unei imagini unitare. Dintre motivele cele mai des întâlnite la noi, amintesc de spicul de grâu, de boboc, de coada de păun, dar acestea nu limitează însă inspiraţia meşterului care are posibilitatea să creeze diverse elemente chiar în timp ce lucrează.  Pe parte de simbolistică, încep cu cocoşul de Horezu, dar avem şi altele cum ar fi pomul vieţii, şarpele, peştele sau spirala vieţii.”

Mihai Bîscu se mândreşte şi cu câteva inovaţii înfăptuite în cei 20 de ani de experienţă în arta populară românească: farfuria ce cuprinde toate simbolurile de Horezu, deosebită prin marile sale dimensiuni, precum şi ciorbarul (vasul în care se pune ciorba) de aceleaşi dimensiuni considerabile. Dacă vă închipuiţi că e uşor de realizat, ar trebui să ştiţi că suprafaţa pe care se toarnă lutul spre modelare nu are dimensiuni prea mari (mai potrivită pentru obiecte mici sau medii), fiind nevoie aşadar de multă dibăcie ca materialul să fie mânuit corespunzător .

Viaţa pitorească a maestrului pare încărcată de o multitudine de evenimente pozitive şi care pot fi o sursă de inspiraţie pentru mulţi dintre noi. Totuşi, ne-a mărturisit cu toată deschiderea şi îngrijorările ce par să nu îi dea pace în ultima vreme: “În prezent, 6 familii ţin tradiţia în Horezu. În rest, nu există decât comercianţi care expun doar obiecte neautentice importate sau produse în alte zone ale ţării care nu au nicio legătură cu tradiţia din Horezu şi pe care turiştii le vor găsi la intrarea în localitate. Noi, ceilalţi, cei adevăraţi, expunem la casele noastre şi, din păcate, mulţi turişti sunt induşi în eroare de lipsa de informaţie şi nu ştiu ce cumpără. Până şi cocoşul de Horezu, marcă înregistrată la OSIM se găseşte pe kitsch-urile din buticurile de la intrarea în oraş: semnează Horezu pe partea din faţă a produsului fără ca nimeni să îi tragă la răspundere. Asta e durerea mea, că oamenii nu mai ştiu ce e adevăr  şi ce e minciună. Şi nu e vina lor. Mai mult decât atât, tinerii nu mai sunt atât de interesaţi ca în alte timpuri să continue tradiţia: sunt descurajaţi de comerţul acesta al obiectelor false care a năpădit piaţa românească  şi care nu are nicio legătură cu noi, românii. Va dispărea tradiţia în ritmul acesta? Nu putem permite aceasta!”

Mihai Bîscu ne propune însă şi  câteva soluţii:  “La nivel de ţară, în primul rând, existenţa unor legi mai clare şi mai stricte care să protejeze patrimoniul cultural. Dacă e să vorbesc strict despre Horezu a cărui ceramică a fost inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial în 2012, dar a cărui meşteri sunt singurii din ţară a căror tradiţie este inclusă în categoria meserii şi, deci, impozitaţi peste nivelul la care ne putem permite, nu pot spune decât că este o absurditate, o anomalie. Nu am rămas decât în jur de 100 de meşteri populari în România şi, în loc să fim sprijiniţi de stat, suntem în general foarte descurajaţi. Revenid la judeţul Vâlcea, unde se află Horezu, o susţinere care nu s-a produs până acum, dar care ar fi foarte binevenită  pentru noi ar trebui să vină din partea senatorilor şi deputaţilor vâlceni care ne reprezintă în Parlamentul României, prin iniţiative legislative care să vină în ajutorul nostru. Nici autorităţile locale nu ar trebui să fie mai prejos, prin adoptarea unor măsuri care măcar să restricţioneze în anumite condiţii comerţul de produse neautentice care ne distruge tradiţia. ”

Cu toate acestea, o soluţie în care Mihai Bîscu îşi pune nădejdea pare să întrezărească un contur, şi anume un proiect care îşi propune să înfiinţeze un Muzeu al Satului, precum şi cu un Complex de Ceramică în Horezu: “Sper din toată inima să ia fiinţă. În prezent, în Horezu, există cea mai mare Galerie de Ceramică din România, înfiinţată în anii ’70, pentru constituirea căreia fiecare ceramist din ţara noastră a donat două, trei obiecte care au dus la realizarea unui fond de câteva mii de obiecte. Acesta urmează să fie transformat în Muzeu al Satului. Dacă cele două obiective vor fi îndeplinite cu succes, le văd ca pe un potenţialul pentru ca tinerii, măcar cei din zona noastră să fie încurajaţi să continue tradiţia transmisă de străbunii noştri.”

Dacă sunteţi curioşi să cunoaşteţi mai bine meşteşugul practicat de personajul povestirii noastre, nu ar trebui să rataţi “Cocoşul de Hurez”, un târg al olarilor care se desfăşoară în fiecare an în Horezu, cu participarea multor meşteşugari ce vin din toate colţurile ţării. De asemenesa, acesta poate fi întâlnit şi la atelierul său din Olari, unde  primeşte cu drag grupuri de români de la mic la mare, dornice să înveţe din tainele artei olăritului.

Cu toate că nu ar da liniştea din atelierul său şi frumuseţea locurilor de acasă pe nimic din lume, Mihai Bîscu a trecut deseori graniţa ca să reprezinte România şi tradiţiile sale, la fel cum nu se dă îndărăt ori de câte ori este invitat oriunde în ţară ca să transmită pe mai departe meşteşugul său: “Duc o luptă de promovare a tradiţiilor noastre. E o luptă necesară în condiţiile actuale când există o altă luptă paralelă de promovare  atât de intensă a altor valori care nu sunt cele naţionale, cele ale poporului nostru. Unele pe altele nu ar trebui să se excludă, dar din păcate, efectul este că valorile naţionale, tradiţia se pierd. Cum spunea o vorbă veche, un popor fără tradiţii  este un popor fără viitor. Trebuie să înţelegem asta cu toţii. Ne pierdem identitatea. Cine va avea de suferit? Cel mai mult, generaţiile care vin. Tocmai din aceste motive, nu pot sta locului, să asist pasiv.  Cum vă spuneam, am rămas în jur de 100 de meşteri populari în toată ţara. Dacă noi nu intervenim acum ca să educăm tinerii în sensul acesta, tradiţiile noastre de mii de ani vor dispărea odată cu noi. ”

Invitaţia plină de curaj şi de determinare adresată de maestru tuturor tinerilor români este de fapt şi motivul pentru care existăm în formula Învie Tradiţia.  Nu vrem să lăsăm ca tradiţiile noastre să apună pentru totdeauna, chiar dacă inovaţiile tehnologice şi vârtejul existenţei contemporane ne-au acaparat într-o aşa mare măsură încât pare că nu mai avem timp pentru nimic altceva, că am uitat cine suntem, ce vrem cu adevărat. Depinde doar de noi să oferim tradiţiei locul cuvenit în lumea noastră!

Dacă ne gândim să urmăm un curs în timpul liber ca hobby, de ce nu am încerca un curs de olărit (e minunat, vă garantăm!)? Dacă ne place să achiziţionăm lucruri deosebite pentru locuinţa noastră, de ce să nu alegem acele obiecte originale, unice, aşa cum suntem şi noi? Sau dacă suntem susţinători ai prezervării patrimoniului cultural, de ce să nu ne unim şi în formarea unei comunităţi puternice care să păstreze vii tradiţiile noastre şi prin care să fim o inspiraţie pentru ceilalţi? Răspunsurile sunt la noi si acţiunea ne aparţine. Meşterului Mihai Bîscu este un exemplu puternic  grăitor pentru noi, iar Învie Tradiţia este un partener necondiţionat pentru voi, toţi cei care vreţi să începem schimbarea.