Duminica Floriilor
„Vin Floriile cu soare
Și soarele cu Florii
Ce păcat de el ce moare
Fericiți sunt cei ce-s vii!”
Duminica Floriilor sau sâmbăta lui Lazar sunt două sărbători cu iz vesel cu obiceiuri ai căror eroi sunt copiii. Un obicei și un cântec specifc satelor din Muntenia, un cântec creat pentru ca și sărbătoarea Paștelui să aibă propriul „colind”, să fie întampinate. În sâmbăta lui Lazar, în zori, copiii merg din poartă în poartă, aduc cântecul dar și simboluri vegetale ale sărbătoririi Floriilor: flori de primăvară, ramuri înverzite de salcie. Întocmai ca în prag de an nou, când umblăm cu SCORCOVA.
Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui, ea ne amintește de momentul Mânturirii. Este si momentul în care intram în „febra sărbătorilor”.
Floralia, luna aprilie, dedicată zeiței sabină Flora, care domnea asupra tuturor florilor și semințelor. Zeița care era supranumită ca Flora Mater, mamă a primăverii, a naşterii noului ciclu vegetal. Așadar un concept care a existat înca din Antichitate.
De FLORII
Sărbătoarea menționată, pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoare care rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim. Biserica ortodoxă celebrează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Sărbătoarea în care Iisus a fost întâmpinat cu flori și ramuri de finic, după minunea învierii din morți a lui Lazăr. În semn de recunoștință oamenii merg la biserică cu ramuri de salcie spre a fi sfințite. Oamenii ating cu salcia copiii, vitele din gospodărie şi o pun la icoană: peste an ea capătă tot felul de întrebuinţări pentru ocrotirea gospodăriilor.
- Tăranii ne spun: „Cum este vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte.” Sunt locuri unde în această zi oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească la fel ca pomii aflaţi în floare.
- Bătrânii spun că de Florii nu ai voie să plantezi sau să semeni nimic, deoarece vor răsări doar flori și nimic nu va face fruct, nu ai voie să mănânci urzici, pentru că astăzi au înflorit și fac nuntă. Iar dacă se întâmplă să culegi flori în această zi atât de specială, trebuie să le ceri iertare pentru că și ele au sufletul lor…
- În unele zone încă se mai obişnuieşte ca în sâmbăta dinaintea Floriilor – Sâmbăta lui Lazăr – , să se dea diferite produse de post de pomană, această sâmbătă fiind denumită popular „Moşii de Florii”.
Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu toții știm că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii. Totodată Floriile deschid săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paști, cunoscută sub numele de „ Săptămana Mare”, după cele 40 zile de post. Săptămana Patimilor perioadă în care în slujbele bisericești se face, în fiecare seară, pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ – Deniile – prin care credincioşii Îl petrec pe Hristos pe drumul Crucii, înainte de Răstignirea și Învierea Sa.
În unele regiuni, Duminica Floriilor este ultima zi în care se poartă mărţişorul, în această zi acesta urmând să fie pus pe un copac înmugurit.