Începutul viețuirii pe pământul României: de la antichitate la Dromihete, primul „rege” get

Urmele unei civilizații sunt deseori dificil de explorat, iar istoricii fac posibilă puntea de legătură dintre trecut și prezent, demers necesar în însăși conturarea viitorului. Istoria oferă astfel un exemplu, un „îndrumar” imun la politicile imprevizibile. De câte ori nu ne-am confruntat cu întrebări de genul: este posibil ca trecutul să fie rescris? Este trecutul condiționat de nevoile politice ale unei clase conducătoare, este scara valorilor modificată? Își pot schimba personajele și faptele istorice conturul, apărând sau dispărând din istorie, în funcție de criterii care nu au nimic de a face cu adevărul?

Pentru a descoperi cum a fost posibilă existența și evoluția noastră în perioade istorice tumultoase, dar și pentru a înțelege o epocă istorică prin prisma personalităților care și-au pus amprenta asupra acestora, vom începe periplul nostru civilizator cu o serie de editoriale dedicată figurilor istorice proeminente, conducătorilor de uniuni tribale, domnitorilor, voievozilor și regilor. Primul editorial este dedicat primelor dovezi ale existenței umane pe teritoriul României și primului „rege” get pomenit de izvoarele scrise, Dromihete (Dromichaites).

 

Evoluții: apariția primelor uniuni tribale

 

Viețuirea pe pământul de astăzi al României apare odată cu grupurile nomade din epocile preistorice. În epoca bronzului, în spațiul carpato-danubian au loc restructurări lingvistice și etnice, care duc în cele din urmă la formarea triburilor trace. Oamenii din epoca bronzului au creat o civilizație cu caracter predominant păstoresc, fiind și perioada în care apar primele uniuni tribale. Inventarul arheologic găsit atestă totodată caracterul războinic al acestora: topoare destinate muncii și luptei, securi, pumnale, săbii.

Structurarea populației trace în spațiul carpato-danubian are loc în acest interval temporal, iar procesul continuă la începutul primei epoci a fierului (Hallstatt). Secolul al VII-lea este perioada în care coloniștii greci întemeiază Histria, Tomisul, apoi Calatisul în sec. VI, centre care pun în valoare bogățiile naturale ale acestor locuri. Secolul următor stă sub semnul infiltrării ilirice din vest și expansiunii scite din est.

„Invaziile scite au avut ca primă urmare dislocarea parțială a băștinașilor din regiunile de câmpie, împingerea lor spre zona subcarpatică, gruparea lor în jurul unor puternice așezări de piatră și pământ – numai în Moldova au fost descoperite peste 20 de astfel de cetăți, având între 9 și 45 de hectare  suprafață – adevărate reședințe aristocratice și locuri de refugiu pentru populația din regiune. De la sfârșitul secolului al VI-a această populație are un nume, geții – romanii îi vor numi daci  –, socotiți de Herodot „cei mai viteji și mai drepți dintre traci.” (2)

 

Dromihete, primul „rege” get

 

Săpăturile arheologice efectuate în straturile din secolele III – II î. Cr. de la Poiana arată un număr important de unelte de fier și gropi pentru provizii. La Murighiol, în morminte de secol III î. Cr., au fost găsite fragmente de ceramică cenușie, lucrate la roată, dintre care unele sunt grecești, iar unele autohtone. Folosirea roții olarului se răspândește și în așezările geto-dacice din Muntenia, Moldova și Dobrogea de secol II î. Cr. Evoluțiile dintr-un domeniu s-au răsfrânt asupra celorlalte. Astfel, au avut loc numeroase transformări sociale: s-a extins proprietatea privată, a crescut puterea aristocrației tribale. Totodată, conflictele dintre triburi și războaiele cu dușmanii din afară au dus la formarea unor uniuni tribale redutabile. Unul dintre conducătorii unei astfel de uniuni tribale a fost Dromihete. Izvoarele antice îi atribuie lui Dromihete titlul de rege, dar conform realităților social politice ale timpului, putem vorbi de șef de trib sau de uniune tribală.

Există puține surse care îl menționează pe Dromihete (aproximativ 300 - 292 î. Cr.), conducătorul get. Acțiunile acestuia, despre care există dovezi, sunt în strânsă legătură cu cele ale diadohului Lisimah, generalul macedonean ajuns rege al Traciei (306 î. Cr.).

Stăpân în Dobrogea, Lisimah (360-281 î. Cr.) plănuia cucerirea teritoriilor stăpânite de Dromihete. Prima expediție macedoneană împotriva lui Dromihete este datată de cei mai mulți specialiști în jurul anului 300 î. Cr. Nu există dovezi despre cine a condus această expediție sau calea pe care a urmat-o, se știe însă, din textele lui Diodorus Siculus că, în ciuda victoriei dobândite, geții nu au recucerit teritoriile ocupate de Lisimah în stânga Dunării, în timpul expediției, și nici nu plănuiau să le redobândească prin luptă. În urma acestei expediții și înfrângeri, fiul lui Lisimah, Agatocle, a fost luat prizonier.

Tot din textele lui Diodorus reiese faptul că Dromihete avea niște trăsături de personalitate ieșite din comun: avea calități reale de conducător de oști – tacticile macedonene de luptă nu erau ușor de neutralizat, dacă ne gândim că Alexandru cel Mare, cu aproape patru decenii înainte se folosea cu succes de acestea pentru a învinge oștiri mai mari din punct de vedere numeric. Pe lângă aceste calități de conducător al războaielor și strateg, el îl eliberează pe Agatocle. Privit dintr-un unghi politic, probabil că „nădăjduia ca acest gest generos să stârnească la Lisimah o reacție corespunzătoare: restituirea pământului ocupat de la geți. Gândul lui Dromichaites mergea însă, probabil, mai departe, regele nădăjduind să statornicească relații trainice de bună vecinătate cu Lisimah.” (3)

Reacțiile lui Lisimah nu au fost pe măsura gestului lui Dromihete, iar în anul 292 î. Cr., Lisimah pornește un nou atac. Tacticile lui Dromihete arată din nou calitățile excelente de conducător: acesta a atras oastea lui Lisimah, folosindu-se de un fals trădător al cauzei getice, prin locuri lipsite de hrană și apă.

„Învins în Tracia de către Dromichaites și silit să se predea împreună cu toată oștirea din pricina setei, după ce bău apă și ajunse sclav, Lisimah spuse: „O, zei, pentru cât de mică desfătare m-am făcut rob din rege ce eram!” (4)

Se presupune că oastea învinsă a fost dusă în cetatea Helis, iar Dromihete împreună cu oștenii săi hotărăște soarta lui Lisimah și a macedonenilor. „Poporul care luase parte la primejdiile războiului trebuie să aibă dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie tratați cei prinși.” (5) Se pune accent astfel pe democrația militară specifică perioadei, pe inteligența și maturitatea politică de care dă dovadă, dar și pe calitățile oratorice, datorită cărora se face înțeles de poporul său în momente importante. Iar conform lui Strabon „Lisimah a scăpat deoarece a întâlnit un barbar bun la suflet.” (6)

Mergând mai departe pe firul istoric, în cetatea Helis Dromihete pregătește două ospețe: unul pentru macedoneni, unul pentru traci. „Cruțându-l pe Lisimah, acesta – cum se și cuvine – are să se arate recunoscător tracilor care i-au dăruit viața. Iar locurile întărite, aflate mai înainte vreme în stăpânirea tracilor, ei le vor dobândi înapoi fără nici o primejdie.” (7)

Ospățul pregătit de Dromihete în compania apropiaților lui Lisimah și a tracilor de vază este surprinzător: pentru Lisimah întinde un covor regesc, iar pentru sine și oamenii săi de vază un așternut de paie. „Oaspeții” sunt serviți cu mâncăruri alese, pe o masă de argint, iar tracii mănâncă zarzavaturi și carne, puse pe tăblițe de lemn. Macedonenii beau vin din cupe de argint și aur, în timp ce tracii beau din pahare de corn și lemn, așa cum obișnuiau geții. Sunt evidențiate sărăcia și modestia, în contrast cu obiceiurile macedonenilor, precum și dorința de pace.

Dromihete știa că nu va putea rezista la nesfârșit atacurilor traco-macedonene și că adevărata soluție era instaurarea unei păci durabile și a unor raporturi de bună vecinătate. Această pace și prudență vin și pe calea mariajului dintre fiica lui Lisimah cu conducătorul get.

„Dromihete a știut să transforme victoria dobândită pe câmpul de luptă într-un succes politic de durată: printr-un abil amestec de forță și de generozitate, el a obținut integritatea teritoriului peste care stăpânea, pacea și buna vecinătate.” (8)

Despre Dromihete izvoarele nu mai consemnează ulterior nimic, tăcerea aceasta însemnând că între geții nord-dunăreni și regatul traco-macedonean nu au mai existat conflicte, iar Dromihete rămâne în istorie „primul mare apărător al libertății dacice.” (9), precum și un exemplul de diplomație politică și militară.

 

 

Această serie de editoriale va continua cu prezentarea lui Burebista, „regele” geto-dacilor, întemeietorul statului dac, cel care a influențat istoria și evoluția Daciei până în momentul cuceririi romane. Burebista și-a început domnia în anul 82 î. Cr., reușind unificarea triburilor geto-dace într-o unitate de tip statal. Acesta a fost ucis în anul 44 î. Cr., regatul dac destrămându-se în patru, apoi în cinci părți.

__________

 

  1. Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, de Vlad Georgescu, Editura Humanitas, 1995
  2. Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, de Vlad Georgescu, Editura Humanitas, 1995
  3. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  4. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  5. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  6. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  7. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  8. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
  9. Portrtete dacice, de Hadrian Daicoviciu, Editura Militară, 1984
Lasă-ne răspunsul tău
  • * Am citit termenii si conditiile precum si regulamentul concursului.
    * Imi dau acordul pentru colectarea , prelucrarea datelor personale ce au fost comunicate si introducerea acestora in baza de date a Organizatorului in scopuri de marketing.