Suntem și pe SEAP/SICAP - Informații și cereri de ofertă la office@invietraditia.ro

Marina Bejan – Finisaj – comunicat de presa

Marina Bejan

Norii. Între două geometrii

1 – 16 noiembrie 2016

Finisaj: miercuri, 16 noiembrie, ora 18, Sala Foaier, Muzeul Național al Țăranului Român

 

Materie imaginantă prin excelență, căutare mai mult decât consistență, irelevanță materială care își caută forma prin mișcare și dă corp vidului în spațiu, aidoma gândirii ce se pierde pe măsură ce se construiește, Norii au susținut dintotdeauna o reverie aparte a interiorității – de la fantasma monștrilor până la scriitura hieroglifelor – prin puterea lor de a contrazice ordinea. Captarea acestei fascinații în pagina picturală reclamă o înțelegere a spațiului și a construcției lui pe pânză care să le susțină natura.

Punctul fix de observație, precum și descrierea obiectului, probe impuse de formula perspectivei renascentiste dezvoltate în planul euclidian, imitare a lumii exterioare, duc la anularea efectelor de mișcare – esență a acestei magii. (Hubert D’Amiche, Théorie du nuage).

 

Figurarea norilor ca imagine și istorie a interiorității conduce la conceperea spațiului în contexte diferite de cel al lumii noastre fizice. Astfel, topologia, geometrie care merge până la dimensiunea a patra, în care spațiul și timpul sunt conținute simultan, surprinde spațiul particular al deformărilor prin transformări continue, fără ruptură sau lipire a suprafețelor și volumelor. Teoria nodurilor, curbe autointersectante, în care suprafața devine volum, este unul din clasamentele acestui tip de spațiu ca studiu de grup. Prin banda lui Moebius ca actant principal, psihanaliza lui Jacques Lacan regăsește expresia vizual constructivă a spațiului interiorității. Traversată de mișcare, suprafața produce istorie permițând cuvântul și ieșind din atemporalitatea structurii. Fantasma se definește ca trecere de la suprafață la noduri. Răsucirea suprafeței permite timpul, subminând spațiul cotidian al reprezentării. Tăierea poate da seama de actul analitic, în mod esențial interpretare.

 

TEATRUL NORILOR – 4 secvențe ale unei povești și a consecințelor ei, care se desfășoară între arhitectură, adâncime euclidiană, și nor. Între linia dreaptă provenită din volumul arhitectural – pur rațională și inexistentă în natură decât ca traseu scurt, și linia curbă – expresie definitiv naturală, având drept suport volumul norului.

 

Marina Bejan

 

Expoziția a fost vernisată pe 1 noiembrie și va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 16 noiembrie 2016, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.

Lasă un comentariu

Cosul meu