Măriuca și Matei vizitează Mănăstirea Sucevița
Zilele trecute, Măriuca și Matei se uitau prin albumul cu poze din călătoriile de astă vară, chicotind în timp ce își aminteau tot felul de pățanii de prin aventurile lor. Și-au amintit și de frumoasa Mănăstire Sucevița, vizitată la început de august.
Ridicarea bisericii Mănăstirii Sucevița a fost terminată acum muuult timp, în anul 1583, de trei frați Movilă, urmași ai lui Ștefan cel Mare. Pe atunci, obiceiul era ca domnitorii să înalțe mănăstiri, iar frații Irimia, Gheorghe și Simion Movilă parcă voiau să se declare parte a liniei conducătoare care pornea de la Ștefan cel Mare, prin lucrarea lor. Și nu au avut mult de așteptat, căci destul de curând după terminarea bisericii, Gheorghe Movilă a devenit Mitropolitul Moldovei, Irimia a ajuns conducătorul Moldovei, iar Simion a domnit în Țara Românească.
Pictura exterioară a Mănăstirii Suceviţa, realizată între anii 1595 și 1596, este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldoveneşți cu pictură exterioară, iar biserica mănăstirii a intrat în Lista Patrimoniului UNESCO pe 1 august 2010. Frescele sunt colorate şi bine păstrate, atât pe exterior, cât și în interior, și par a-ți intra până în suflet când le privești. Numărul scenelor şi al personajelor este mai mare decât în orice altă biserică moldovenească, iar Sucevița este singura care înfățișează o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul.
Încântați peste măsură, Măriuca și Matei vă sfătuiesc să mergeți să o vedeți când vă aflați în zonă, Mănăstirea Sucevița fiind preferata lor dintre toate mănăstirile Bucovinei.
Pentru întreaga poveste a călătoriilor Măriucăi și ale lui Matei, vă invităm să urmăriți Învie Tradiția pe Facebook: https://www.facebook.com/invietraditia sau direct pe Măriuca și Matei: https://www.facebook.com/mariucasimatei