POVEȘTI MEȘTEȘUGĂREȘTI | din Horezu

POVEȘTI Meșteșugărești | Horezu

„Trebuie să ne întoarcem la ale noastre, la tot ce e românesc”– cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat meșterul Mihia Bîscu și ne-a umplut inima de bucurie și inspirație, ți-e mai mare dragu, nu-ți mai vine să pleci, îți vine să il pupi sau nu sțiu cum s-o scriu mai bine, să vă arătăm încântarea  fată de experiența pe care am avut-o acasă la acest om.

Drumul către satul Olari pornește chiar din inima Horezului și urcă o culme șerpuită, plină de marcaje care îți umplu inima de bucurie. ”Patrimoniul Imaterial UNESCO”  și ”Vatra ceramicii românești” –  ce bine se citesc aceste cuvinte pe tăbliile de la marginea drumului, umbrite uneori de câte o văcuță care coboară dinspre pășuni sau de câte un sătean care își dă jos pălăria să își salute peste gard vecinii.

Ajungem în sat, epicentrul ceramicii tradiționale hurezene, unde, după ce lăsăm în urmă câteva case împodobite cu vase de ceramică populară autentică, întâlnim zâmbetul călduros al domnului Mihai Bîscu, meșter popular ceramist, care încă mai continuă tradiția modelării și decorării lutului, din tată în fiu. Ne așteaptă chiar la poartă, în fața atelierului deasupra căruia stă țintuit cu litere din lut (făcute chiar de domnul Mihai)  ”CASA CERAMISTULUI”, semn că Mihai (într-un final ne-a convins să ”nu îl mai domnim”) își ia meseria și vocația cât se poate de în serios.

„Când eram copil, cand tatăl  meu avea trebui pe lângă casă eu mă duceam repede la roată si încercam să lucrez”.

Pe langa muulte altele  povești legatate de acest meșteșug, Mihai Bîscu ne-a mărturisit cum primele obiecte le-a făcut la 12 ani, mai aflăm că bucuria lui cea mai mare e atunci când autocarele pline de turiști îi blochează porțile și oameni din toate părțile lumii îi iau cu asalt gospodăria, intrând cu zecile în curte și scrutând cu atenție atelierul și uneltele sale din corn de vită sau pană de gâscă. Iubește cu precădere copiii pe care îi ține mereu aproape atunci când face demonstrații de modelare a lutului și pe care îi îndrumă să decoreze chiar ei, cu mâinile lor, obiectele de toate formele.

Mihai ”a furat” pe deplin meșteșugul olăritului de la tatăl sau și a început să aibă propriile colecții de ceramică. Plecând din vatra satului ceramicii populare românești, așa cum își numește satul natal de unde nu s-ar muta niciodată, a început să meargă alături de tatăl său la târgurile organizate acum mai bine de 40 de ani în toată țara. Aflăm că încă de mic îi plăcea să interacționeze cu toți meșteșugarii veniți la adunări și că îi plăcea să intre în vorbă cu toți artizanii populari, indiferent de arta lor. Dăruirea sa față de meșteșug l-a purtat prin toată Europa, însă călătoriile în Elveția sau atelierele de la Bruxelles nu i-au umplut pe deplin inima.

Din păcate, lucrurile s-au schimbat destul de mult. Cu ochii mari și lucitori ca smalțul de pe vasele care îl înconjoară, ne spune că preferă să facă demonstrații de olărit pentru copiii din București, Pitești sau Ploiești în loc să își dedice întreg timpul pentru crearea de obiecte tradiționale. ”Nu mai merită…în târguri nu se mai fac vânzări și sincer, cam pe nicăieri” și pe bună dreptate că îl credem, însă ne însuflețim și mai tare gândindu-ne la misiunea noastră și de ce am venit aici.

În prezent, în Horezu, toate magazinele vând ceramica românească autentică alături de obiecte din China, Bulgaria sau Ungaria, iar cumpărătorii pleacă de multe ori veseli, crezând că au cumpărat o bucată din tradiția românească și că au contribuit la continuarea unei tradiții, veche de sute de ani. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Este cu adevărat cea mai grea perioadă pentru meșteșugul ceramicii hurezene și pentru întreaga tradiția românească de altfel.

Mihai ne spune că el și ai lui sunt ultima generație de meșteșugari și un fior ni se cațără pe spate…

Cum se poate una ca asta? Cum să lăsăm să se întâmple asta? ne întrebăm uimiți de greutatea cuvintelor care ne-a lovit de-a dreptul. Ei bine, adevărul este că acest lucru se întâmplă, chiar acum în zilele noastre.

Tezaurul meșteșugului românesc ne alunecă printre degete, dar mai avem totuși speranță. Olăritul, un mestesug vechi din perioada Neolitic, o îndeletnicire pe care am păstrat-o de la strămoșii noștri și pe care suntem datori să o ducem mai departe, fiecare în felul nostru. Rădăcinile ne supun cine suntem de cele mai multe ori. Așa că, dacă  trecți prin Horezu, să vă opriți pentru ca domnu Mihai Bîscu are multăăă dragoste cu care povestește și e molipsitoare. 😀

 

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

©2007-2020 Invie Traditia. Toate drepturile rezervate! Site realizat de InMotion Media.

Autentificare

Te poti conecta in contul tau de client prin introducerea datelor de autentificare in campurile de mai jos.

Nu ai cont?

Iti poti crea un cont de client prin una din modalitatile de mai jos.