În perioada 18-22 Octombrie 2021, între orele 10:00 – 17:00, Showroom-ul Învie Tradiția din Str. Mihai Eminescu nr. 142, sector 2, București este deschis pentru companii cu o ofertă generoasă produse destinate cadourilor pentru angajați și parteneri de afaceri.
Evenimentul denumit generic Săptămâna cadourilor corporate aduce companiilor obiecte de artă populară și bunătăți tradiționale consacrate. Nu vor lipsi cozonacii făcuți de casă, vinuri rare, zacuști și dulcețuri alese, făcute în tihnă în Moldova, la foc de lemne și alte surprize.
“Oaspeții noștri pot alege anul acesta să ofere angajaților și partenerilor cadouri cu adevărat speciale și am putea spune, de altfel, chiar rare, din moștenirea noastră etnografică și gastronomică. Toate obiectele și produsele din care reprezentanții companiilor pot alege sunt realizate în serii mici, cu maximă atenție la calitate și detalii. Experiența anilor trecuți ne-a arătat că impresia pe care o fac celor care le primesc este una extrem de frumoasă. Fie că am livrat 10 sau 500 de cadouri, în funcție de dimensiunea companiei am respectat un standard de calitate atât în operațional cât și in valoarea și calitatea produselor oferite și am devenit un nume de încredere în rândul clienților noștri.„ – susține unul din inițiatori.
Detalii despre tipurile de cadouri pot fi accesate și pe www.invietraditia.ro.
Învie Tradiția este un proiect național de susținere a meșterilor populari și de conservare a meșteșugului, prin documentarea și promovarea artei populare, încă prezentă în principalele zone etnografice ale României.