După ce am plecat din Maramureșul rupt din rai, unde oamenii sunt povești și sunt plini de energie bună, am trecut munții și satele șerpuite de peste Mestecăniș și ținutul colinelor din Dorna. Am ajuns, astfel, în Bucovina, ținutul care arată ca într-o poză de Pinterest și care nu are nevoie de niciun filtru. Două zile am poposit aici (abia așteptăm să vă arătăm fotografiile și ce povești am strâns cu și despre bucovineni), dar am mai fi stat două vieți, nu zile. Totul e un deal și-o vale ca în basme, găsești oameni care te primesc la ei în casă și în atelierele lor mici și muncite, acolo unde fac magia să se întâmple.
Cu gândul acesta am plecat la drum: să îi găsim pe toți cei care fac tradiția sa învie, mic sau mare, din sud sau nord, est sau vest. Nu mare ne-a fost mirarea să redescoperim rânduiala din satele românești, așa cum o știam de la bunicii noștri, și care încă se păstrează cu sfințenie de cei mai blânzi și sinceri oameni, cei de la sate.
Următoarea oprire? Mergem spre Botoșani, unde este singurul atelier din țară în care ceramica Kuty învie mereu și mereu. Mulți ne-au zis că e reprezentativă pentru zona Moldovei, așa că ne-am conformat și ne-am propus s-o facem cunoscută în toată țara, pentru că ne reprezintă pe noi toți, de fapt. Haide să vedem de ce:
Este cea mai veche ceramică de la noi din tară, recunoscută din perioada medievală, având o arie de răspândire și influențe bizantine, așa cum afirmă Barbu Slătineanu referindu-se la arta ceramicii din Evul Mediu: ”Din amestecul tradiției populare și din arta bizantină importată, a luat naștere o artă locală care a dăinuit până la sfârșitul secolului al XVII-lea”. Culorile și stilul ne aduc aminte de perioada bizantină și toate cercetările confirmă că ”importante centre au existat în Putna și Rădăuți, dar și în apropierea acestora, la Suceava, Baia și Stupca”.
Ne-a întampinat cu zâmbetul pe buze chiar meșterul Eusebiu Iacinschi și ne-a deschis ușile atelierului, pe care îl deține alături de mama sa. Este al doilea atelier din țară care produce farfurii, căni, sfeşnice, căniţe, castroane, străchini sau obiecte de decor, realizate manual după o tehnică practicată începând din secolul al XIV-lea. Găsim aici diferite aparaturi de olărit ceramica, mirosurile sunt un pic prea puternice pentru noi, dar nu le dăm mare importanță, suntem oricum prea fascinați de felul în care meșterul lucrează cu mare grijă și atenție ceramica. Și cu ușurință. Face asta de când se știe, ar putea să lucreze și cu ochii închiși și tot să iasă perfect produsele. Mama lui, doamna Sonia, le pictează de mână, una cate una, fiecare bucată. Procedura nu e deloc simplă și necesită multă migăleală. Meșterul Iacinschi ne-a arătat și cuptorul unde se usucă ceramica, ne-a explicat cât timp durează și de câte ore au nevoie produsele să se usuce perfect.
Doamna Sonia descrie munca pe care o face în atelier de zi cu zi ca fiind un “rău necesar”. Ei fac parte din categoria aceea de oameni care SIMT să ducă mai departe acest meșteșug. Nu e ușor, dar e frumos. Familia Iacinschi face asta de 30 de ani, de tot atâția încearcă să îi convingă pe români că arta și meșteșugul lor este și al nostru, al tuturor românilor, și face parte din valorile noastre. Am plecat de acolo impresionați și fericiți că i-am cunoscut. Și că putem să vă povestim și vouă despre mama și fiul care fac din ceramică adevărate opere de arte.
Avem un scop comun, transmiterea valorilor culturii tradiționale românești către tânăra generație, iar noi suntem liantul de comunicare între generații în domeniul meșteșugului tradițional al olăritului. Sperăm că drumul nostru nu e în zadar și ne-ar bucura să aflăm părerile voastre. Ne puteți scrie oricând pe Facebook/Instagram sau office@invietraditia.ro.
Link youtube: https://www.youtube.com/watch?v=5wUXm8krApw&t=21s