Obiecte gospodărie

Obiectele pe care le putem găsi în gospodăria fiecăruia reprezintă primul liant dintre noi și spațiul nostru, o poveste creată din detalii despre cum gătim, cum decorăm, cum îngrijim spațiul în care locuim.

Fie că locuim într-o casă care necesită multe îngrijiri sau într-o casă decorată în stil minimalist, fie că avem șeminee sau sobe, fie că avem sau nu timp să acordăm atenție acelor lucruri cu care ne-am obișnuit, un bun gospodar își știe orânduielile casei.

Poate nu suntem obișnuiți cu pompele de ventilat jarul sau șemineul, pe care le putem amplasa în living, dar cu siguranță putem deprinde obiceiuri noi, pe care să le sărbătorim în anotimpurile dedicate acestora.

Putem învăța în timp, odată cu obiectele din jurul nostru, despre tradițiile care se pregătesc cu migală, despre semnificația acestora și rostul comunității care celebrează și ea, obiceiurile românești.

Nu trebuie să existe o opulență a obiectelor de gospodărie, ci o orânduire armonioasă și practică a lor.

Ne pot lua prin surprindere uneori, mai ales că acestea sunt realizate pentru a ne ușura viața și a ne scăpa de ore suplimentare dedicate unor activități care se pot realiza mult mai simplu.

Întrebuințarea fiecărui obiect de gospodărie este la îndemâna fiecăruia cu un pic de exercițiu și de imaginație, iar depozitarea sau întreținerea acestora este relativ ușoară, acestea fiind create din materiale rezistente.

1 Produs(e)
Setează direcţie ascendentă
1 Produs(e)
Setează direcţie ascendentă