Vin

Tradiția vinului este una dintre cele mai fascinante și vechi.

Meșteșugul viniculturii este prezent pe toată suprafața țării, în aproape toate gospodăriile.

Vinurile pe care le putem degusta din crame au o calitate pe care cunoscătorii o pot aprecia, iar când ajung pe mesele noastre ne putem delecta cu acestea.

Obținute din soiuri alese, vinurile din cramele de la Averești sunt dintre cele mai apreciate.

Sortimentele de Cabernet Sauvignon Roșu, Fetească Regală, Fetească Neagră, Rose sau Nativus Zghihară fac deliciul consumatorilor.

Cramele Averești se găsesc în inima Moldovei, în satul Averești, Bunești.

Prima entitate de producție viti-vinicolă a localității Averești a fost încropită în secolul XIX, când proprietarul Ștefan Negruzzi înfiinţează o plantație de 30 ha de viţă de vie, din soiuri locale şi soiuri aduse din Franța.

Tot în acea perioadă a fost realizată şi pivniţa cramei, cu un culoar principal de aproape 150 de metri, prevăzut cu 5 arcade din piatră şi 10 hrube secundare.

Primul vinificator al cramei, inginerul Rene Faure, a fost adus din Franta. El a plantat soiuri franțuzești precum Cabernet Sauvignon și Aligote care s-au îmbinat cu soiurile locale, românești, precum: Zghihara de Huși, Fetească Regală și Fetească Albă.

Pentru o productivitate mai mare an de an, Rene Faure a creat primul sistem de irigații cu țevi din România, bazat pe forța gravitației, într-o țară fără curent electric la acea vreme.

Astăzi via de la Avereşti se întinde pe o suprafaţă de 550 ha, împărțită între soiurile vechi specifice zonei: Zghihara de Huşi, Fetească Regală, Busuioacă de Bohotin şi soiuri internaționale ca: Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Aligote, Traminer.

Unicitatea vinului de Averești vine din specificul solului și din pasiunea cu care este acesta lucrat. Altitudinea ridicată, climatul răcoros și solul specific determină obținerea de vinuri seci, acidulate, ușor sifonate și delicate.

5 Produs(e)
Setează direcţie ascendentă
5 Produs(e)
Setează direcţie ascendentă