Căni și halbe din lemn
Cănile și halbele (pentru bere sau lapte) sunt realizate din lemn, cu diferite forme și mânere.
Acestea sunt ușor de depozitat și agățat în diferite locuri din bucătărie, pot avea o funcție practică și una decorativă.
Prelucrarea lemnului nu se învață peste noapte, dexteritatea și specializarea meșteșugarilor populari dobândindu-se în timp, iar instrumentele cu care se cioplesc acestea necesită o cunoaștere bună a tipului de fibră a lemnului.
Create cu respect pentru mediu, cănile și halbele de lemn vor însoți posesorii lor la evenimente de celebrare onomastică, nunți, botezuri sau la simple reuniuni cu prietenii.
Lemnul este unul dintre cele mai rezistente materiale, iar prețurile cănilor și halbelor sunt accesibile oricui.
Unele modele de halbă au prevăzut și un capac, care se ridică ușor, prin apăsare. Capacitatea cănilor și halbelor este între 300 ml. – 750 ml.
Uneori meșteșugarii populari se joacă cu alternanța culorilor, de la alb la maro în diferite tonalități.
Fiecare produs este original, păstrând în realizarea sa o parte din imaginația celui care l-a realizat. Se întrețin ușor și au garantată o viață lungă.
Afla mai multe
Mai putin