30). Costache Roseti, [ed.], anul II, nr. 40, duminică 12 iunie 1916, p. 1.
S-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Roseti. Împrejurul chipului său de aramă, s-a adunat lumea în Bucureşti, să-l sărbătorească, pomenind ostenelile lui pentru ridicarea României. Aici vom aminti numai una din isprăvile sale. Roseti e unul dintre cei care au luptat pentru libertatea tiparului. Înainte vreme, nu oricine putea tipări cărţi şi gazete. Trebuia ca tipograful să stea chezaş cu averea sa, putând fi pus la închisoare, dacă stăpânirii nu-i plăceau cele ce se tipăreau, iar stăpânirea, de multe ori, vrea să fie nesupărată. Aşa că erai între ciocan şi nicovală, dacă cercai să araţi samavolniciile slujbaşilor şi călcările lor de legi.
Azi, slavă Domnului, fiecare e slobod să scrie ce vrea şi să tipărească ce pofteşte. Avem atâta libertate, încât ne-am făcut de cap. Gazetele sunt pline de ocări şi minciuni. Unul spune că ai cumpărat o moşie de 10 milioane, dând de înţeles că ai furat banii statului, altul spune că ai zis cutare şi cutare lucru, care nici prin gând nu ţi-a trecut. Altul te batjocoreşte ca la uşa cortului, te face nebun, hoţ, necinstit şi tot ce-i vine la gură, iar pentru asta e întrucâtva, de vină Roseti.
Ion Brătianu, văzând că luasem câmpii cu atâta libertate, era de părere că cei care născocesc ticăloşii pe seama altora, mint ori ponegresc lumea, să fie duşi în faţa tribunalelor. Plănuirea era bună. Ai minţit, ai clevetit? poftim la puşcărie şi plăteşte şi gloabă.
Roseti s-a pus însă de pricină. A ţinut morţiş ca procesele acestea să nu vină la judecătorii şi la tribunale, ci la Curtea cu juri. Şi cum Curtea cu juri e aleasă la întâmplare, mai totdeauna, mişeii sunt achitaţi.
Aici a greşit amar Roseti. Voind să facă bine, a făcut un mare rău. Minciuna gazetelor a crescut, în loc să scadă, aşa că cine s-ar potrivi celor scrise în gazetele noastre, ar trebui să-şi ia lumea-n cap. Întâmplarea aceasta să ne fie spre învăţătură pentru vremea când s-o
încheia pacea şi vom pune la cale mai pe-ndelete, viaţa poporului nostru. Libertatea de a minţi trebuie în frânată cu alte aşezăminte de legi. [Ns.]
31). Hora nebunilor, [ed.], anul II, nr. 41, duminică 19 iunie 1916, p. 1.
Să nu credeţi că e departe, e peste tot sub ochii noştri. Legea zice nu fura, dar omul de rând fură. Atunci Statul, ca să-l ţină din scurt, cum ţii pe un hărbar, trebuie să-l închidă pe hoţ, trebuie deci închisoare, trebuie paznic, trebuie câte de toate împrejurul unei închisori şi ca să le facă pe toate, Statul are nevoie de cheltuială. De aici, spor de biruri, dar când birul se urcă negustorul scumpeşte marfa, adică după ce plăteşti dare mai mare către Stat, mai plăteşti o dare nouă către negustori. Şi când negustorul scumpeşte mărfurile, să zicem postavul, croitorul nu mai poate face hainele tot aşa de eftin, trebuie să ridice şi meseriaşul preţurile. Şi tot aşa, roata se învârteşte de la om la om. E destul să strice unul ceva că toţi plătesc paguba deoarece, vrând nevrând, oamenii se ţin lanţ unul de altul.
Asta zic eu că e hora nebunilor sau dacă vreţi, a proştilor. Gândească-se puţin oricine şi va vedea că orice păcat al unuia apasă întâi pe cel care l-a săvârşit, apoi şi pe spatele tuturor celorlalţi. Dacă eu nu ucid omizile, ele vor mânca nu numai pomii mei, ci şi pe ai vecinilor. Dacă n-am prăşit la timp păpuşoii, va fi pâine mai puţină, iar preţul mălaiului mai ridicat pentru toţi. Dacă n-am dres podul la timp va trebui pe urmă cheltuială mai mare şi deci bir mai mare şi zile de prestaţie mai multe. Dacă Toader se îmbată şi boii rămân neadăpaţi, orăşeanul mănâncă oase în loc de carne şi plăteşte kilogramul mai scump, iar ţăranul va cumpăra mai scump lucrurile de la oraş.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că orice furtişag, orice beţie, orice risipă, orice mişelie, apasă nu numai pe cel care o face, dar cade şi pe capul tuturor celor dimprejur. De aceea, cel care crede că se pricopseşte, călcând alături de dreptate, ori e prost ori nebun. Căci, încă o dată, oamenii se ţin lanţ unii de alţii şi atât binele, cât şi răul, trec în fiecare clipă de la cel care le face, asupra tuturor celor dimprejur, începând cu cei din casă. Iată de ce, când vezi că muncitorul face treaba rea, când sluga fură, când meseriaşul se îmbată, când cel de strajă doarme, când slujbaşul tândăleşte, toţi la un loc mi se par ca o horă de nebuni. Toţi ţipă acum că viaţa e grea şi nu iau seama că fiecare o îngreuiază, trăind alături de dreptate şi de cinste.
De aceea, povăţuitorii satelor ar trebui cu orice prilej, să lămurească lucrul acesta, tuturor celor dimprejur. Să înceapă a se judeca chiar pe ei, să ia seama cum binele sau răul vieţii lor se întinde peste vecini şi apoi peste tot satul pus sub privegherea lor. [Ns.]