Țesături

Țesături

Arta folosirii războiului de țesut este una dintre cele mai vechi, fiind răspândită pe întreg teritoriul țării. Ţesutul şi cusutul se învață în familie, creându-se piese de port cotidian și de sărbătoare, dar și textile care îmbracă locuinţa.

Varietatea de țesături (covoare, carpete, brâuri, catrințe, fote, vâlnice, scoarțe, ștergare etc.) este realizată folosindu-se diferite tehnici: alesul printre fire sau alesul în chilim, iar unele modele ale țesăturilor se obțin cu ajutorul alesului în relief.

Țeserea se realizează din materiile prime existente în gospodărie, fibre având origine animală (lâna oilor, părul caprelor, borangic) sau vegetală (cânepă, bumbac, in).

Uneori, această artă a țesutului s-a dezvoltat în atelierele de pe lângă curțile domnești și boierești, unde exista posibilitatea creării de piese de dimensiuni neobișnuite.

Astăzi, arta țesutului se continuă și se valorifică cu mici adaptări moderne în ceea ce privește tehnicile de țesut și materiile prime utilizate (coloranți, vopsele), păstrându-se însă specificul local.

O caracteristică importantă a țesăturilor populare românești este caracterul lor decorativ: predomină formele geometrice (linii drepte, romburi, cruci, linii frânte), elementele florale și antropomorfe, iar dintre culori sunt folosite frecvent roșul și negrul pe fond alb.

Afla mai multe

Se arată toate cele 6 rezultate

©2007-2020 Invie Traditia. Toate drepturile rezervate! Site realizat de InMotion Media.

Autentificare

Te poti conecta in contul tau de client prin introducerea datelor de autentificare in campurile de mai jos.

Nu ai cont?

Iti poti crea un cont de client prin una din modalitatile de mai jos.