Suntem și pe SEAP/SICAP - Informații și cereri de ofertă la office@invietraditia.ro

Filtreaza produsele

Vase pentru cuptor

Vase pentru cuptor

Încă din antichitate, oamenii au învățat să folosească vase de diferite forme și mărimi pentru a-și prepara sau depozita hrana. Odată cu evoluția omenirii, tehnicile de creare a acestor vase s-a diversificat și oamenii au beneficiat de toate aceste noi descoperiri și metode de decorare a vaselor. Și, odată cu industrializarea, oamenii au avut acces la aproape câte vase vor ei. Chiar și în acest moment, dacă vrei să cumperi 20, 50, 100 de vase, le poți achiziționa dintr-un magazin.

Dar, deși în număr cât mai mare, ele și-au pierdut valoarea sufletească, păstrându-se doar cea practică. La Învie Tradiția dorim să rupem acest lanț. Să aducem în casele românilor de pretutindeni obiecte autentice, tradiționale, făcute de mâinile muncite a meșteșugarilor. Nu de către mașinării automatizate.

Unul dintre cele mai importante centre de olărit din România se află în Transilvania, meșterii populari păstrând tradițiile și perpetuându-le pentru secolele viitoare.

Vase din lut pentru cuptor – începuturi

Din legătura omului cu pământul, cu solul, a luat naștere arta prelucrării ceramice. Dependent de tipul solului, calitatea superioară a lutului variază de la regiune la regiune. Lutul este unul dintre cele mai durabile materiale, iar meșterii populari îl tratează cu respectul cuvenit. Și, de asemenea, îl prelucrează după metode străvechi, învățate din generație în generație. Vasele din lut au atât o funcție practică cât și una decorativă.

Vom întâlni deseori vase smălțuite care sunt adevărate obiecte de artă, cu elemente florale, zoomorfe, geometrice, iar altele fără smalț. Aria pe care o acoperă este vastă: vasele sunt folosite la prepararea sarmalelor, a puilor, a ouălor, a bulzului sau a oricărui preparat care se gătește la foc. Și dacă ai încercat cel puțin odată sarmale făcute în vas de lut, atunci știi că le oferă acel ”iz” special. Iar dacă sunt servite în farfurii, boluri sau castroane din lut și ceramică, strămoșii noștri vor juca de bucurie.

Vase din lut pentru cuptor – forme și mărimi diverse

Meșterii le fac în moduri tradiționale, în forme și culori specifice zonei. Astfel că sunt vase din ceramică în formă de miel, de pește sau de găină, forme plate, sferice sau pătrate, cu sau fără capac. Modelele și picturile sunt florale, spiralate, zoomorfe (în special forma de cocoș), forme diverse cu motive românești. Sau sunt simple, arătând frumusețea culorii ceramicii. Dintre cele mai uzuale culori sunt folosite culorile roșu, verde, galben, maro și negru. Temperaturile la care se poate găti sunt ridicate, dovedind o dată în plus trăinicia lutului și a ceramicii.

Vom întâlni vase de lut în toate gospodăriile și pe toată suprafața țării, oamenii apreciind savoarea deosebită a mâncării gătită în ele, prospețimea și frăgezimea. Cert este că, indiferent pentru cine iei aceste vase de lut, fie pentru tine, un membru al familiei sau un prieten, spiritul românesc va veni la pachet ca bonus.

De ce să aleg vase din lut pentru cuptor?

Alege vasul din lut potrivit și contribui la învierea spiritului românesc! Îți dorim să găsești exact ceea ce cauți și să te bucuri (sau cel ce va primi vasul cadou) de frumusețea și autenticitatea lor!

 

Afla mai multe
Mai putin

Afișez 1 - 16 din 21 de rezultate

Cosul meu