Suntem și pe SEAP/SICAP - Informații și cereri de ofertă la office@invietraditia.ro

Culesul viilor și bucuria vinului: Tradiții românești de toamnă

Toamna e vremea când pământul își împlinește promisiunile, iar viile din România sunt printre primele care-și oferă rodul. Un dar dulce, copt sub soarele verii. În satele românești, culesul viilor e o tradiție care se ține de veacuri. Un obicei sacru ce aduce întreaga comunitate laolaltă pentru a sărbători munca anului și belșugul pământului. Astăzi, aceste tradiții se mai păstrează în multe colțuri ale țării, amintindu-ne de strămoșii noștri și de bucuria lor simplă, dar profundă, pentru darurile vieții.

Pregătiri pentru culesul viilor

În fiecare an, odată ce toamna-și intra în drepturi, gospodarii din toate colțurile țării își făceau planuri pentru culesul viilor. Se spune că, atunci când strugurii sunt gata de cules, dealurile arată ca niște pături din aur și purpură, cu strugurii grei care atârnă de vițe ca niște mici bijuterii. Gospodarii își priveau viile cu mândrie, știind că munca de peste an, rugăciunile și grija lor au fost răsplătite.

În fiecare dimineață, satul părea să se trezească la viață cu o energie nouă. Tineri și bătrâni, fiecare avea un loc și un rol bine stabilit. Bărbații își pregăteau uneltele – foarfecele de cules, coșurile și butoaiele. Iar femeile, de cele mai multe ori, se îngrijeau de merinde, gătind mâncăruri sățioase pentru a le da putere celor ce mergeau la vie. Se spune că mirosul plăcintelor cu dovleac și al pâinii proaspăt coapte umplea casele, îmbiind pe toți să se adune și să pornească împreună la muncă.

Uneori, se aduna tot satul, din poartă în poartă, formând un convoi vesel, cu glume și cântece, care făcea drumul spre vie o adevărată sărbătoare. Culesul viilor nu era doar o muncă. Ci un moment de comuniune. Un timp în care oamenii se simțeau mai apropiați unii de alții și de pământul care le oferea roadele sale.

Culesul viilor: ziua în care satul devine o familie

Ajunși la vie, oamenii începeau culesul devreme, imediat ce lumina soarelui străbătea printre dealuri. Strugurii erau culeși cu grijă, boabă cu boabă, fiind atent așezați în coșuri mari de nuiele. Bătrânii satului spuneau adesea că vița-de-vie trebuie culeasă cu respect, căci rodul ei este unul binecuvântat. Un dar al pământului și al soarelui. Cei mai mici învățau de la cei mai mari să nu lase nicio boabă să cadă și să nu strivească strugurii, pentru a păstra intactă dulceața viței.

De multe ori, femeile și fetele satului acompaniau culesul cu cântece populare, însoțindu-l de glume și povești, dând un aer de bucurie și voie bună întregii zile. În jurul prânzului, familiile se așezau pe iarbă, împărțind merindea adusă de acasă. Era un prânz simplu. Cu mămăligă, brânză și ceapă, dar gustat alături de ceilalți, avea savoarea unei adevărate mese de sărbătoare. După prânz, oamenii se întorceau la treabă cu forțe proaspete, continuând culesul până când toate coșurile erau pline de struguri.

În unele regiuni, se păstra un obicei aparte: primul coș de struguri era oferit celui mai în vârstă membru al comunității, ca semn de respect și mulțumire. Se credea că binecuvântarea lui, rostită deasupra strugurilor, va aduce belșug și sănătate celor care vor gusta din vinul ce va ieși din acea recoltă.

Mustul – primul rod al viței

După ce toți strugurii erau culeși și aduși în gospodării, începea un alt ritual mult așteptat: prepararea mustului. Acesta era unul dintre cele mai iubite momente, în special de copii, căci aveau voie să guste din sucul dulce și proaspăt al strugurilor, înainte ca el să fie transformat în vin.

Butoaiele mari erau pregătite cu atenție, spălate și uscate, pentru a primi mustul. Strugurii erau zdrobiți, fie manual, fie cu ajutorul unor teascuri speciale, iar sucul lor curgea într-un șuvoi dulce și parfumat. Se spunea că mustul are darul de a întări sănătatea și de a aduce bucurie, și nu era de mirare că cei mici se înghesuiau în jurul butoaielor pentru a gusta din el.

În unele regiuni, părinții și bunicii spuneau copiilor că mustul era „nectarul toamnei”, o băutură menită să-i pregătească pentru iarna ce urma. De-a lungul timpului, acest obicei de a savura mustul a devenit o adevărată sărbătoare în sine, fiind celebrat în fiecare familie cu râsete și voie bună.

Seara sărbătorii vinului: când satul prinde viață

După ce ziua culesului se sfârșea, satul începea să se pregătească pentru sărbătoare. Focurile erau aprinse în curți, mesele erau întinse, iar oamenii, după o zi de muncă, își puneau straiele de sărbătoare. În Oltenia și Muntenia, spre exemplu, tinerii satului obișnuiau să formeze cete și să meargă din casă în casă, împărțind un pahar de vin nou fiecărei familii și rostind urări de belșug.

Se credea că primul vin al anului, gustat în această noapte, aduce noroc și sănătate. Bărbații ridicau paharele cu respect și își aminteau de muncile grele ale verii. Femeile închinau pentru sănătatea familiei și prosperitatea gospodăriei. Era un moment de comuniune, o clipă de mulțumire în fața roadei bogate pe care pământul o oferise.

Cântecele și dansurile începeau după primul pahar de vin, iar horele se încingeau pe ritmurile muzicii populare, până târziu în noapte. Copiii, care priveau cu fascinație bucuria adulților, erau adesea ridicați pe umeri de părinți sau bunici, fiind parte a sărbătorii și învățând de mici ce înseamnă recunoștința pentru darurile pământului.

Simbolul vinului în cultura românească

Pentru români, vinul are o simbolistică adânc înrădăcinată în tradiție. Era considerat o băutură sacră, folosită la toate sărbătorile importante ale anului. Din cele mai vechi timpuri, vinul era văzut ca un simbol al vieții și al sănătății. Proverbele legate de vin sunt numeroase și pline de înțelepciune populară. Se spunea că „vinul vechi e bun ca înțelepciunea bătrânilor” și că „vinul e prietenul veseliei”.

Această percepție a vinului ca dar al pământului nu era doar o superstiție, ci o reflecție a respectului pe care oamenii îl aveau față de natură și munca lor. Oamenii de la sate știau că fără o muncă sinceră și o dragoste pentru vița-de-vie, pământul nu ar fi rodit.

Obiceiuri și credințe legate de vinul nou

Vinul nou, cel preparat din strugurii toamnei, era gustat pentru prima oară într-un ritual aparte. În unele sate, bătrânii satului aveau obiceiul de a închina primul pahar pentru cei care nu mai erau, pentru a le aduce un omagiu străbunilor care le-au lăsat moștenire pământul și tradițiile.

Pe de altă parte, oamenii credeau că vinul din prima recoltă poate prezice cum va fi anul ce urmează. Dacă vinul ieșea limpede și dulce, era semn că anul viitor va fi bogat, cu roade multe și belșug. Dacă era tulbure, însemna că se apropie un an greu, iar oamenii trebuiau să fie precauți.

Sărbătoarea vinului nu însemna doar belșug. Ci și o învățătură despre ciclul vieții, un ritual al mulțumirii și o sărbătoare a lucrului împreună. Astăzi, aceste obiceiuri încă mai trăiesc prin festivalurile dedicate vinului, care aduc laolaltă pe cei care îndrăgesc tradiția și vor să simtă, fie și pentru o zi, bucuria unei toamne din povești.

Lasă un comentariu

Cosul meu