Străluciri în noaptea Joiei Mari

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, sate întregi din România erau odinioară luminate de pâlpâirea focurilor sacre. În aburii reci ai dimineții, bătrânii satului spuneau că se deschid mormintele și sufletele morților se întorc acasă​. Pentru a-i întâmpina cum se cuvine, oamenii aprindeau focuri vii în curți și în cimitire – adevărate lumini pentru sufletele străbunilor. Acest obicei străvechi, cunoscut și ca Focul morților sau Focurile de Joimăriță, face parte din cultul morților la români, fiind practicat cu sfințenie în multe zone rurale. Flăcările dansând în întuneric au atât rol protector, alungând spiritele rele, cât și rol ospitalier, încălzind și călăuzind sufletele celor dragi plecați dintre noi​. În jurul acestor focuri se țes povești, se rostesc rugăciuni și se transmite, din generație în generație, credința într-o legătură nevăzută, dar puternică, între lumea celor vii și lumea celor adormiți.

Semnificații și credințe populare

Potrivit tradiției, Joia Mare este momentul din an când hotarele dintre cele două lumi se estompează. “În Joia Sfântă se deschid mormintele, ușile Iadului și ale Raiului”, spun bătrânii, “pentru ca spiritele morților să poată petrece Paștile cu cei vii”​. Se crede că de la această zi până la Înălțare (la 40 de zile după Paști), sufletele celor plecați rămân libere pe pământ, printre familie​. De aceea, întregul interval al Sărbătorilor Pascale cuprinde ritualuri dedicate lor, de la Focurile din Joia Mare până la Paștele Blajinilor (pomenirea generală a morților după Duminica Tomii)​.

Focul aprins în Joia Mare capătă astfel multiple semnificații: este foc purificator (alungă răul și necazurile din preajma casei​), foc călăuzitor (luminează calea sufletelor rătăcite) și foc dătător de căldură (încălzește spiritele înghețate ale morților)​. Unele interpretări religioase populare asociază aceste focuri și cu torțele aprinse de soldații romani în Grădina Ghetsimani, în noaptea prinderii lui Iisus, făcând astfel legătura între tradiția creștină și ritualul popular​. Indiferent de explicație, în mentalul sătesc românesc s-a împământenit convingerea că Paștele trebuie întâmpinat împreună de cei vii și de cei plecați, iar focurile rituale sunt modalitatea prin care cele două lumi comunică și se reunesc pentru o noapte.

Ritualul focurilor de Joia Mare

Pregătirea începe din ajun: sătenii adună vreascuri uscate, paie și crenguțe rămase de la curățenia de primăvară a livezilor​. În unele zone (Banat, Transilvania) grămezile de lemne se strâng încă de la începutul Postului Mare, special pentru această ocazie, și se lasă la uscat până în Joia Mare​. La miezul nopții de miercuri spre joi sau în zori de zi, fiecare familie iese în curtea casei și ridică un foc. Tradiția din bătrâni spune că se face atâtea focuri câți morți are familia de pomenit​. De pildă, dacă o casă are trei străbuni importanți de comemorat, se aprind trei mici ruguri; dacă sunt mai mulți răposați, uneori se aprinde un foc mare comun pentru toți​.

Oltenia

În Oltenia, focul se făcea în fața casei, iar femeile așezau în jurul lui atâtea scăunele câți bărbați erau în familie​. Pe fiecare scăunel se puneau obiecte ritualice: o cană cu apă curată, împodobită cu verdeață (numită joimăriță), și deasupra o pâine sau un colăcel cald​. Apoi femeile tămâiau scaunele și turnau puțină apă pe pământ, invocând sufletele strămoșilor să vină să se încălzească și să guste din ofrandă​. “Așa se face, așa s-a pomenit din bătrâni” – rostesc și astăzi bătrânele, continuând ritualul cu sfințenie​. Flăcările ard repede vreascurile, iar fumul lor albăstrui se ridică către cer, semn că mesajul a fost primit. Copiii privesc fascinați jocul focului, iar uneori aleargă desculți prin fumul gros, căci există credința că dacă te afumi la focul Joimării, nu te vor durea picioarele peste an și șerpii nu se apropie de casa ta​.

În Țara Oașului (nordul Transilvaniei), se spune că era chiar o întrecere între tineri: care se trezea primul să aprindă focul și să aibă flacăra cea mai mare​. Întreg satul se cufunda într-o pâclă misterioasă de fum, conferind Joiei Mari o aură magică, de poveste transmisă din vechime.

Oferirea de pomeni și comuniunea cu strămoșii

Focurile sunt doar o parte a ritualului. Alături de ele, pomana oferită în memoria morților joacă un rol central în obiceiurile de Joia Mare. În timp ce focurile ard, femeile împart din coșuri daruri către vecini, copii sau săraci, spunând: “Pentru sufletul lui (numele răposatului)”. În Banat, înainte de răsărit, bunicile scot din cuptor colăcei aurii, plăcinte și alte dulciuri de casă, pe care le pun într-un coș mare, alături de fructe, bomboane și rahat (șerbet turcesc). Cu acest coș plin și cu o legătură de lemne subțiri pentru foc, familia merge la cimitir​. Acolo, la mormintele celor dragi, se reaprind focuri mai mici, câte unul la fiecare cruce sau unul singur mai mare pentru toți răposații familiei, după cum e obiceiul locului​.

Mormintele sunt curățate și stropite cu apă proaspătă, apoi împodobite cu flori și lumânări. Femeile aprind tămâie și cădelnițează (tămâiază) mormântul pentru alungarea relelor, în timp ce bărbații dau foc vreascurilor aduse. În lumina caldă a focului, fiecare colăcel este stropit cu vin și oferit de pomană: unor băieți tineri (simbolizând sufletele strămoșilor plecați la cele veșnice) sau împărțit între cei prezenți.

Se rostește “Bogdaproste” (oferire cu mulțumire către Dumnezeu) și “Dumnezeu să-i ierte”, marcând comuniunea spirituală cu cei adormiți. Unii localnici așază și vase cu apă și o bucată de pâine pe morminte. Lăsându-le acolo peste noapte – “să-și astâmpere setea sufletele când vin”, după cum glăsuiește credința străbună​. Această scenă, repetată an de an, are o încărcătură emoțională deosebită: în jurul focurilor din Joia Mare, în liniștea cimitirului, cei vii și cei morți “petrec împreună” preț de câteva clipe. Lacrimile curg uneori pe obrajii bătrânilor la amintirea celor plecați, dar ele se usucă repede la dogoarea flăcărilor, căci tradiția este menită să aline și să aducă speranță, nu tristețe.

Variații locale ale obiceiului

De-a lungul țării, Focurile din Joia Mare cunosc mici diferențe de practică. Însă spiritul rămâne același. În Oltenia și sudul României, focurile se fac mai mult în curtea casei și la poartă, decât în cimitir. După ce focurile se sting, unii obișnuiesc să păstreze un tăciune aprins pentru a afuma apoi vitele în grajd, ca protecție împotriva spiritelor rele sau a deochiului. În Moldova (de exemplu în satele din Galați, Vrancea), oamenii aprind focuri în fața porților dis-de-dimineață. Aceștia cred că, Joimărița – un personaj justițiar din folclor – pândește gospodinele leneșe. Tradiția spune că cine doarme în Joia Mare sau nu respectă obiceiurile va fi pedepsit cu “Joimărica”. Adică va fi năpădit de lâncezeală tot anul​.

Transilvania și Banat

În Transilvania (Hunedoara, Mureș), focurile sunt însoțite de sunete. Se băteau toaca sau clopotele în sat, pentru a vesti momentul. Tinerii strigau din deal în deal “Hai la focu’ lu’ Joimară!”. În satele de pe Valea Someșului, exista credința că cine nu face foc în Joia Mare va fi vizitat de moroi (strigoi) și i se va îmbolnăvi familia. Prin urmare, toți se conformau. Iar dealurile se umpleau de lumini pâlpâitoare. În Banat, după cum am amintit, focurile ard toată noaptea în cimitire. Sub privirile copiilor care se țin aproape de bunici pentru a asculta snoave și amintiri despre cei plecați​.

Bucovina și Dobrogea

Iar în Bucovina și Dobrogea, pe lângă focuri se așază scaune, bucăți de pască și se împart ouă roșii. Căci Joia Mare este și ziua când se vopsesc ouăle de Paști conform obiceiului (numită și Joia Neagră, fiind ultima zi din post când se mai gătește și se fac pregătiri)​.

Indiferent de regiune, elementele comune rămân. Focul, lumânarea aprinsă (uneori se aprinde și o lumânare lângă foc, considerată lumina de apoi pentru morți), tămâiatul și pomenirea cu alimente. Toate acestea fac parte integrantă din tradițiile românești de Paște, conferind Joiei Mari un caracter solemn, misterios și profund spiritual.

Actualitate și simbolism durabil

Astăzi, obiceiul aprinderii focurilor de Joia Mare s-a restrâns, în special în mediul urban. Însă în multe sate, tradiția continuă sub diverse forme adaptate. Oamenii poate nu mai fac focuri mari în curți (din motive de siguranță). Dar aprind lumânări în dreptul casei sau la morminte și ard puțin lemn într-un grătar metalic. Păstrând astfel viu gestul străbun. Biserica Ortodoxă, deși nu are acest ritual în tipicul oficial, nu se împotrivește tradiției locale. Ba chiar, preoții satelor participă uneori alături de enoriași la pomenirile din Joia Mare. Sfințind colacii și ofrandele aduse.

Spiritualitatea populară încorporează astfel focurile de Joimăre în ansamblul sărbătorilor pascale, ca pe un prag între perioada de doliu a Postului și bucuria Învierii. După ce flăcările se sting și sufletele străbunilor au fost încălzite, gospodarii se întorc la treburile lor. Joia Mare este și ziua în care, conform obiceiului, se încheie curățenia de Paște. Se spală ultima dată rufele (după această zi nu se mai spală, ca să nu “murdărească” apele unde se scaldă morții, spune o superstiție​) și se vopsesc ouăle.

Astfel, tradiția populară îmbină armonios datoria față de cei răposați cu pregătirile pentru cei vii. În societatea modernă, gestul de a aprinde o lumânare în Joia Mare. Sau de a da de pomană un colac și un ou roșu. Reprezintă un moment de reculegere și reconectare la valorile noastre străbune. Totodată, poate fi văzut și ca un prilej de a transmite mai departe generațiilor tinere respectul față de familie și rădăcini.

Moștenirea luminoasă a Joimăriei

Focurile din Joia Mare rămân un obicei de Paște încărcat de emoție și semnificații. Ele ne amintesc că Paștele nu este doar despre mese îmbelșugate și haine noi. Ci și despre suflet și memorie colectivă. În flăcările care ard în noaptea Joiei Mari regăsim chipurile celor care ne-au părăsit. Dar care continuă să trăiască prin noi. Este modul satului românesc de a spune că nu își uită eroii anonimi. Bunici, străbunici, părinți. Și că, la ceas de mare sărbătoare, îi așază alături la masă.

Credințele populare poate se mai estompează. Însă gesturile simple. Precum aprinderea unei lumânări sau oferirea unui coș cu bunătăți tradiționale de Paște. Păstrează vie legătura cu trecutul. Dacă doriți să aduceți un omagiu strămoșilor în stil autentic, puteți pregăti și voi un mic foc simbolic în seara de Joia Mare. Sau măcar o lumânare aprinsă la o poză ori la mormânt. Alături, așezați o farfurie cu produse alimentare tradiționale românești – puțină pască, un cozonac ori niște covrigei. Și rostiți în gând o rugă pentru sufletele lor.

Iar pentru cei vii, familia și prietenii cu care veți sărbători, puteți pregăti coșuri cadou de Paște pline cu ouă roșii, vin, cozonac și alte bunătăți. Continuând astfel tradiția dăruirii și a comuniunii. Fie că suntem la sat sau la oraș, spiritul focurilor din Joia Mare poate străluci în continuare prin noi. În lumina unei lumânări, în aroma colacilor calzi împărțiți din inimă, în respectul față de înaintași și în bucuria de a petrece Paștile alături de cei dragi. Văzuți și nevăzuți.

Astfel, lumina blândă a acestor datini străvechi rămâne aprinsă. Călăuzindu-ne pașii și amintindu-ne cine suntem și de unde venim, în pragul sfintelor sărbători pascale.