Măriuca și Matei vizitează Lacul De Smarald de la Racoș
Deloc moleșiți de căldurile verii, sprintenii Măriuca și Matei au făcut iar popas în satul Racoș, de data asta bucurându-se de atracțiile geologice ale zonei. Astfel, au luat-o ușor la pas pe un drumușor ce urcă lin și, urmând indicatoarele, au ajuns la Lacul de Smarald.
Format în urma exploatărilor intense de bazalt din anii ’70, lacul este o dovadă a forțelor naturii, care au transformat minele abandonate odată cu epuizarea resurselor și craterul imens lăsat în urma lor într-un ecosistem care astăzi arată ca un colț de paradis. Natura și-a urmat cursul, apele pluviale și subterane au început să se acumuleze în acest crater, formând treptat Lacul de Smarald, care apoi a alimentat fauna și vegetația din jurul lui.
Ce face acest lac cu adevărat special este culoarea sa vibrantă, un verde-smarald strălucitor, în potrivire perfectă cu pereții stâncoși care îl înconjoară. Verdele este rezultatul prezenței mineralelor în apă și al reflexiei luminii pe fundul lacului, compus din bazalt și alte roci vulcanice. Plantele acvatice prosperă în aceste condiții și pot fi observate în apa perfect transparentă, iar malurile sunt acoperite de ierburi și flori sălbatice, oferind un peisaj deosebit de fotogenic și constituind căsuțe pentru tot felul de musculițe, veverițe și șopârle, deși se zvonește că și stârci, rațe sălbatice și câteva specii de păsări răpitoare vin în concediu vara în acest loc.
Lacul de Smarald este perfect pentru activități recreative și de explorare. Forografia de natură, drumețiile și plimbările cu bicicleta sunt printre cele mai populare, datorită peisajului pitoresc și traseelor bine marcate.
Măriuca și Matei au rămas impresionați de curățenia găsită în zonă și vă sfătuiesc, dacă mergeți și voi, să păstrați totul așa cum este: să nu rupeți florile, să nu faceți foarte mult zgomot, pentru a nu speria animalele, și mai ales să nu-l prindeți de coadă pe Șoricel, o șopârlă de un verde amețitor, când stă la plajă pe vreo stancă.
Pentru întreaga poveste a călătoriilor Măriucăi și ale lui Matei, vă invităm să urmăriți Învie Tradiția pe Facebook: https://www.facebook.com/invietraditia sau direct pe Măriuca și Matei: https://www.facebook.com/mariucasimatei