Suntem și pe SEAP/SICAP - Informații și cereri de ofertă la office@invietraditia.ro

De la război la artă: Cum se țeseau ștergarele și covoarele în zilele geroase de iarnă

Pe ulițele satului, iarna aducea liniște și un abur rece care se ridica peste casele acoperite cu zăpadă. Dar în casele oamenilor, acolo unde soba dădea căldură, viața freamăta altfel. Zgomotul ritmic al războiului de țesut răsuna ca o melodie învăluită într-o vrajă de tradiție. Era timpul pentru meșteșuguri – vremea întrunirilor de familie și a poveștilor spuse într-o atmosferă caldă, în timp ce ștergarele și covoarele prindeau viață sub mâinile dibace ale femeilor.

Iarna – anotimpul țesutului

De la Sfântul Andrei până la Sfântul Gheorghe, atunci când muncile câmpului luau o pauză, femeile din sate se retrăgeau lângă războaiele de țesut. Acestea erau așezate în odaia cea mare, acolo unde se strângea toată familia în serile lungi de iarnă. Lămpile cu gaz aruncau umbre jucăușe pe pereții împodobiți cu icoane și fotografii de demult.

„Pe vremea mea, nu era iarnă să nu țes un covor sau două,” povestea bunica, cu privirea pierdută în amintiri. „Fiecare culoare avea rostul ei, și fiecare motiv spunea o poveste.”

Povestea războiului de țesut

Războiul de țesut era inima unei case. Din lemn masiv, cu pedale și suveici care alunecau cu grație, acest instrument era moștenit din generație în generație. Fiecare familie avea propriile secrete în țesut, iar fetele învățau arta încă de mici, de la mamele și bunicile lor.

„Nu era doar lucru, era suflet,” spunea tanti Maria, o țesătoare iscusită dintr-un sat din Maramureș. „Când ațâtai firul de lână, puneai înseamnă toată dragostea ta. Fiecare năframă era o poveste de dor, fiecare covor era ca o carte într-o limbă pe care doar noi o știam.”

Războiul de țesut avea ceva magic. Când femeile pedalau ritmic, iar suveicile alunecau printre fire, se simțea o armonie profundă, ca și cum universul însuși se alinia într-o dans grațios al creației.

Simbolurile și culorile în țesăturile tradiționale

În țesăturile tradiționale, fiecare simbol avea un sens adânc. Motivul crucii reprezenta protecția divină, spirala vieții semnifica continuitatea, iar pomul vieții simboliza legătura dintre generații. Culorile nu erau alese la întâmplare. Roșul simboliza iubirea și puterea, verdele – speranța, albastrul – liniștea, iar galbenul aducea noroc și bogăție.

„Nu puneai firul oricum. Totul avea rost. Când lucram o năframă pentru o mireasă, puneam mai mult roșu, să aibă dragoste în casă. Când țeseam un covor pentru vreo femeie bătrână, foloseam culori mai potolite, să-i fie ușor drum’ spre stele,” povestea bunica Ana.

Ștergarele, mici și delicate, erau mai mult decât simple obiecte. Ele deveneau daruri de suflet, purtătoare de dor și speranță. Se ofereau la nunți, botezuri sau alte evenimente importante. Fiecare cusătură spunea o poveste: linii care se întâlneau și se despărțeau, puncte care țeseau dorințe mute. Iar covorul era mai mult decât o piesă decorativă. Era o cronică a familiei. Unele țesături reprezentau scene din viața satului: hore, muncile câmpului, jocurile copiilor.

În serile friguroase, copiii purtau papuci de casa croșetați manual, care păstrau căldura și aminteau de grija bunicilor.

Meșteșuguri și comunitate

Țesutul nu era doar o activitate solitară. Adesea, femeile se adunau în cete, povesteau, râdeau și țeseau împreună. Era o formă de comuniune, un moment de conectare. Fiecare serătă reprezenta o oportunitate de a învăța și de a transmite mai departe tainele meșteșugului.

„În serile de iarnă, ne strângeam toate fetele din sat la casa celei mai iscusite țesătoare. Râdeam, ne povesteam necazurile și visurile, în timp ce mâinile noastre lucrau de zor. Era un fel de magie acolo, în acea camaraderie,” povestește tanti Ileana.

Războiul de țesut modern: Țesutul ca formă de artă și terapie

Astăzi, țesutul și-a pierdut din utilitatea practică de odinioară, dar revine sub o altă formă – ca artă și terapie. Mulți oameni redescoperă acest meșteșug pentru liniștea pe care o aduce. Șuierul suveicii, mișcarea ritmică a pedalelor, textura firelor – toate acestea creează o stare de calm profund.

Târgurile de artizanat sunt din nou pline de covoare lucrate manual, iar ștergarele și-au recăpătat statutul de daruri valoroase. Din ce în ce mai multe ateliere promovează țesutul ca mijloc de exprimare artistică, iar tinerii încep să redescopere frumusețea meșteșugurilor tradiționale.

Pentru cei care doresc să ofere cadouri tradiționale românești pentru străini, aceste obiecte artizanale sunt o alegere perfectă, pline de semnificații culturale și frumusețe autentică.

„Când țes, simt că însemn ceva mai mare decât mine. E o conexiune cu trecutul, cu cei care au fost înaintea mea,” spune o tânără artistă din Brașov care folosește tehnici vechi de țesut pentru a crea opere moderne.

Moștenirea războiului de țesut

Fiecare fir țesut spune povestea unei țări care nu uită să-și cinstească tradițiile. Chiar dacă războaiele de țesut stau astăzi mai mult prăfuite în casele muzeelor, ele rămân simboluri ale ingeniozității și dragostei pentru frumos.

Totodată, bine-cunoscutele ii tradiționale lucrate manual rămân un simbol al identității naționale, fiind purtate cu mândrie la evenimente speciale sau oferite ca daruri prețioase.

Așa cum țesutul a unit generațiile, poate uni și prezentul cu trecutul, împărtășind frumusețea unei lumi vechi cu cei care vor să o descopere astăzi.

„Nu uita, fiecare fir însemnat are rostul lui. Cum țeseți viața, așa iese și covorul,” zicea bunica, cu ochii strălucind ca stelele. Poate că și noi, azi, ar trebui să țesem viața mai atent, mai cu rost, ca pe un covor care să dureze peste veacuri.

 

Lasă un comentariu

Cosul meu