Dragă bunică,
Astăzi bucătăria mea s-a umplut de un miros ademenitor de ardei copt și vinete coapte. Am deschis un borcan de zacuscă de vinete cumpărat de la târg, iar aroma lui mi-a adus instantaneu aminte de tine. Parcă te văd, aplecată asupra ceaunului fierbinte, amestecând încet cu lingura ta de lemn cea mare în pasta roșcată care bolborosea pe sobă. Mirosul dulceag și bogat al legumelor coapte îmi umple nările și îmi readuce în fața ochilor imaginea după-amiezelor târzii de toamnă, când pregăteai proviziile pentru iarnă. În jur, bucătăria strălucea de curățenie, iar geamurile aburite desenau forme difuze ale grădinii de afară.
Ștergarul țesut de mână
Îmi amintesc cum purtai mereu un șorț apretat și cum aveai la îndemână ștergarul acela țesut de mână, cu modele tradiționale. Cu acel ștergar alb cu motive roșii îți ștergeai fruntea de aburul de zacuscă fierbinte sau prindeai cu el de mânerele oalei ca să nu te ardă. Țin minte fiecare detaliu al acelui ștergar – firul roșu ales cu grijă, modelul geometric repetitiv – era preferatul tău. Astăzi, în bucătăria mea, am agățat și eu un ștergar tradițional asemănător, iar de câte ori îl privesc, simt că o parte din tine e aici cu mine.
Cât despre lingura de lemn, îți amintești cum, copil fiind, îmi dădeai și mie o lingură mai mică să amestec în ceaun. Poate ca să mă simt de ajutor? Lingura aceea uriașă, simplă dar frumos lucrată, era pentru mine un simbol al puterii tale magice de a transforma legumele în bunătate. Zilele trecute am găsit într-un magazin o lingură de lemn pictată manual cu motive tradiționale. Am cumpărat-o pe loc, gândindu-mă la tine. O folosesc cu drag la gătit. Iar fiecare floare roșie de pe ea îmi amintește de florile pictate pe lingurile pe care le aveai tu în bucătărie.
Cămara bunicii
Cămara ta era un mic rai al aromelor și culorilor. Pe rafturi stăteau aliniate zeci de borcane cu gemuri, compoturi și zacuscă. Alături de sticle învelite în hârtie groasă sau cu dopuri de plută. Țin minte sticluțele cu vișinată rubinie și damigeana cu țuică de prune ascunsă după ușă. Te mândreai cu licorile făcute de tine. Vișinata dulce-amăruie și țuica tare care „ține de cald iarna”. Mai aveai uneori și câte o băutură deosebită. Îmi amintesc vag de un rachiu galben-auriu de caise pe care îl păstrai pentru ocazii speciale. Astăzi, deși vremurile s-au schimbat, când gust o țuică de mere ecologice sau un rachiu fin de caise, nu pot să nu mă gândesc la tine. Aromele noi îmi amintesc de cele vechi din cămara ta. Iar fiecare înghițitură îmi încălzește sufletul la fel cum o făceau licorile pregătite de tine în serile friguroase.
Serile de iarnă
În serile de iarnă, când ne adunam toți copiii și nepoții în jurul mesei tale mari din sufragerie, tu, bunico, erai sufletul petrecerii. Îți văd și acum zâmbetul cald cum apărea când scoteai din vitrină setul acela frumos de ceșcuțe și ulcior din ceramică pictată. Turnai cu grijă țuica parfumată în păhărele. Poate nu era pentru noi, cei mici, dar gestul și atmosfera ne fermecau pe toți. Aveai un set pentru țuică din ceramică cu ulcică și cănuțe minuscule, decorate tradițional, pe care îl foloseai la sărbători. Îl primiseși demult, dar îl păstrai ca nou, ca pe o comoară.
Țuica de prune sau vișinata din ulcior răspândea un miros dulceag de fructe și alcool, iar noi îl asociam cu veselia colindătorilor și clinchetul paharelor urând „Sănătate!”. Îmi amintesc și de frumoasa ploscă de ceramică pentru vișinată pe care o aveai legată cu tricolor – o țineai agățată de un cui, ca pe un obiect de decor, dar la nevoie o umpleai cu băutură și o luai cu tine când mergeam în vizite de Anul Nou pe la rude. Pe masa de Crăciun, alături de cozonaci și sarmale, nu lipsea niciodată un platou de lemn plin cu mere, nuci și prune uscate pentru colindători – așezate frumos, cum numai tu știai să le orânduiești. Încă simt în nări mirosul de coajă de portocală și scorțișoară din camera încălzită de soba în care trosneau lemne.
Vara la bunici
Verile la țară aveau și ele farmecul lor aparte. După-amiezele toride, stăteam uneori împreună pe prispa casei, ascultând ciripitul păsărilor. Din când în când, de peste vale, se auzea duios câte un cântec de nai sau fluier – sunetele păreau că plutesc în aerul fierbinte până la noi.
Țin minte că într-un an, de Sfântul Ilie, a venit un târg la noi în sat și mi-ai cumpărat de acolo un fluier mic din lemn, frumos ornamentat. Eram atât de fericit! Toată vara am încercat să cânt la el, iar tu mă ascultai râzând, încurajându-mă la fiecare sunet pițigăiat scos. Fluierul acela există și astăzi – l-am luat cu mine când am plecat la oraș. Lângă el, pe un raft, am și un nai miniatural, o amintire cumpărată mai târziu. Dar care îmi amintește de melodiile populare pe care le ascultam împreună la radio. Uneori, când casa mi-e prea tăcută, ating ușor fluierul de lemn și cânt din el câteva note. Și brusc, în mintea mea răsună din nou doinele copilăriei și parcă te văd, bunico, cum apari în prag zâmbind.
Dragă bunică, îți scriu toate aceste gânduri cu inima plină de dor și recunoștință. Fiecare obiect tradițional pe care îl am acum în casă – ștergarul de pe perete, lingura de lemn din borcanul cu ustensile, ulciorul de lut de pe masă sau micile suveniruri de pe raft – toate îmi poartă gândul către tine. Ele nu sunt doar simple lucruri. Sunt fragmente din amintirile noastre, bucățele din dragostea și înțelepciunea pe care mi le-ai dăruit ani la rând. Îți mulțumesc pentru fiecare poveste spusă la gura sobei. Pentru fiecare rețetă împărtășită. Pentru fiecare îmbrățișare caldă și pentru că mi-ai arătat frumusețea tradițiilor românești.