Învie Tradiția, magazinul online de produse tradiționale românești care susține artizanii români și meșteșugurile autohtone originale, organizează începand de luni, 15 aprilie un târg dedicat artei populare. Expoziția cu vânzare va avea loc până in data de 25 aprilie 2019.
Intrarea este gratuită, iar iubitorii de produse autentice românești sunt așteptați în showroom-ul din Strada Mihai Eminescu nr. 142.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 9:00 – 18:00 și oferă oaspeților șansa de a achiziționa articole aduse din toate colțurile țării, care nu se mai găsesc în alte locuri și care pot să fie cadoul perfect de Paște.
Sub sloganul „Primăvara se învârte în jurul O-ului”, Învie Tradiția pregătește vizitatorilor o selecție de produse autentice, cum ar fi ouă încondeiate în Bucovina, coșuri cu preparate culinare și preparate tradiționale precum ciocolata artizanală, dulcețurile naturale, dar și vinuri de la mici producători sau chiar ceramică frumos decorată din zone cu tradiție precum Corund, Marginea Horezu sau Cucuteni. Astfel, au fost create o serie de pachete cadou care să reunească mai multe produse în jurul oului încondeiat cu ceară în Bucovina, piesa centrală a pachetelor cadou și un obiect etnografic de artă incontestabil. Totodată, pachetele sunt gândite ca prin elementele alese să completeze masa de Paște și atmosfera de sărbătoare din această perioadă.
Iubitorii și susținătorii tradițiilor românești vor putea alege dintre sute de produse atent meșteșugite de artiști populari autohtoni și pot aduce în propriile case un strop din liniștea satului românesc.
„Produsele din cadrul târgului sunt unice, lucrate manual din ceramică, lemn, ceară naturală, având darul de a transmite o parte din armonia și căldura acestor materiale. Cei care vin la târgul de Paște al Învie Tradiția nu numai că se vor bucura de calitatea și măiestria produselor, dar vor putea susține toți artizanii care țin practic în viață aceste prețioase meșteșuguri românești de secole întregi”, a spus Dora Zamfir, gazda evenimentului.
Toate produsele cumpărate de la târg susțin comunitatea de meșteșugari și asigură o continuitate a practicilor artizanale autentice născute la sat. De la obiectele de ceramică ce se găsesc în casele românilor de sute de ani și până la preparatele culinare care amintesc de casa primitoare a bunicii, toate acestea vor putea fi achiziționate de vizitatori.
Iată ce produse poți să descoperi în cadrul Târgului de Paște:
- Ouă încondeiate manual cu ceară în Bucovina;
- Coșuri cu preparate culinare și merinde tradiționale: ciocolată artizanală, dulcețuri naturale, magiun de prune, zacuscă;
- Vinuri de la mici producători, atent selecționate precum și o selecție de pălică din ținutul Oașului;
- Ceramică din zonele cu tradiție, obiecte perfecte pentru masa de Paște: Corund, Marginea și Horezu (ceramica unică de Horezu face parte din patrimoniul UNESCO), ceramică de Cucuteni (reconstituiri), ceramică Kuty (datând din secolul al XIII-lea), ceramică Baia Mare;
- Obiecte sculptate în lemn de maestrul sculptor Ion Rodoș;
- Reconstituiri din lut ars a unor machete de case, conace și monumente românești.
Toate produsele expuse în cadrul târgului sunt procurate direct de la meșteșugarii locali, la prețuri corecte pentru a le permite acestora să aibă acces spre o nouă zonă de desfacere.
Vizitatorii vor beneficia de o reducere de 10% pentru toate produsele care sunt afișate pe www.invietradiția.ro și de alte surprize din partea organizatorilor.
Mai mult, prin parteneriatul cu fundația Mia’s Children, Învie Tradiția va dona un procent din valoarea fiecărui produs pentru finanțarea unor proiecte sociale ce au ca scop sprijinirea copiilor aflați în dificultate.
Pentru cei care nu pot ajunge la târg, există posibilitatea achiziționarii online a produselor, în acest scop au fost realizate selecțiile și categoriile Cadouri de Paște, Coșuri cadou de Paște și Ouă Încondeiate