Într-un colț al României de altădată, unde iarna își așternea mantia albă peste sate, iar serile erau luminate de licărirea lumânărilor și focurile din vatră, decembrie era mai mult decât o lună a frigului. Era luna în care timpul părea să stea în loc, iar oamenii își deschideau sufletele pentru a primi bucuria sărbătorilor.
Sfântul Nicolae: Darurile simple și taina iubirii
Povestea începea odată cu ziua de 6 decembrie, când copiii, cu ochii plini de lumină, își lustruiau ghetele așteptându-l pe Moș Nicolae. Nu era vorba doar de cadouri, ci mai ales de semnificația spirituală a zilei. În amintirea Sfântului Nicolae, cel cunoscut pentru bunătatea sa, oamenii din sat obișnuiau să împartă nuci, mere și colaci celor nevoiași.
În biserica mică din centrul satului, preotul vorbea despre smerenie și faptele bune, amintind cum acest sfânt, cu veacuri în urmă, a fost un adevărat exemplu de generozitate. “Dacă dai, să dai din suflet”, spunea bătrânul preot, iar oamenii ascultau cu capetele plecate, făcând planuri să ajute bătrânii și copiii orfani din comunitate.
În seara aceea, lumina lumânărilor se amesteca cu liniștea zăpezii care cădea domol. Iar poveștile despre Moș Nicolae circulau pe la toate vetrele.
Tradițiile românești de Anul Nou: Plugușorul și Sorcova
Pe măsură ce decembrie își scutura ultimele zile, pregătirile pentru Anul Nou prindeau viață. Cetele de flăcăi se adunau la casa celui mai în vârstă gospodar din sat, învățând urările Plugușorului. Îmbrăcați în cojoace groase și cu clopote prinse de brâie, băieții mergeau din casă în casă, urând sănătate și belșug.
“Câte fire de grâu sunt pe câmpuri, atâtea bucurii să aveți în casă!” strigau cu voci puternice, în timp ce gospodarii îi răsplăteau cu colaci, mere și un pahar de vin fiert.
A doua zi, copiii, cu sorcove împodobite cu flori colorate din hârtie, mergeau pe la rude și prieteni, cântând vesel:
“Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir!”
Aceste obiceiuri românești, mai mult decât simple urări. Erau un legământ al comuniunii între oameni, o promisiune de bine pentru anul ce avea să vină.
Sărbătorile de iarnă: Timpul comuniunii sufletești
În mijlocul sărbătorilor, nu exista un moment mai frumos decât cel în care satul întreg se strângea în jurul bisericii, ascultând slujba de Crăciun sau de Anul Nou. Copiii, purtând haine de sărbătoare, colindau pe la porți, aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului.
După slujbă, fiecare familie își deschidea larg ușile pentru musafiri. Se stătea la masă până târziu, iar glasurile colindătorilor se împleteau cu râsetele și poveștile bătrânilor. Bradul, împodobit cu nuci poleite și lumânări părea să vegheze asupra bucuriei celor adunați.
La sfârșitul zilei, când liniștea nopții își așternea mantia peste sat, fiecare se întorcea acasă cu inima plină. Mai presus de belșug, daruri sau mâncăruri alese, sărbătorile de iarnă erau despre împăcarea cu sine și cu cei din jur. Despre iubirea divină care unește comunitatea în spiritul tradiției.
Decembrie în calendarul popular nu este doar o succesiune de zile, ci o adevărată călătorie spre lumină, comuniune și iubire. Prin daruri simple, urări sincere și timp petrecut împreună, românii reușesc să transforme iarna într-un basm al sufletului.
Dacă vrei să simți din nou farmecul sărbătorilor de altădată, farmecul copilăriei petrecute la țară, împodobește-ți casa (dar și sufletul) cu obiecte tradiționale românești. Obiecte lucrate cu grijă și suflet de dragii noștri meșteșugari români. Lasă-te învăluit de magia sărbătorilor așa cum erau ele trăite odinioară, cu bucurie, căldură și respect pentru obiceiurile strămoșești.