Războiul
13). Războiul, [ed.] anul II, nr. 24, 21 febr. 1916, p. 1. După o lungă odihnă, tunul a început să bubuie ca tunetul de primăvară. Porneala au făcut-o germanii, dând năvală asupra unei cetăţi franţuzeşti – Verdun. Ce urmări va avea lupta asta, nu putem proroci. Atâtea cetăţi au luat germanii, că nici nu le mai ştii rândul şi socoteala. Altundeva stă înţelesul acestei întâmplări. Se dovedeşte pentru orişicine, marea străşnicie a oştilor germane şi buna lor rânduială. Vede acum şi un chior, că nu-i de glumă să te iei la luptă cu un popor atât de bine pregătit.
Pomenim de asta, nu ca să lăudăm pe germani, ci ca să deschidem ochii asupra greşelilor pe care le-am făcut noi. Astfel, s-au găsit oameni uşurei la cap şi cu spor la limbă, care ziceau acum un an: să nu vindem nimic spre apus căci germanii vor muri de foame. Iată au trecut aproape doi ani de la începutul războiului, iar germanii au ce mânca! De-am fi avut minte, să le vindem vagonul de grâu cu 5000 sau 6000 de lei, ne plăteam de o bună parte din datoria ţării! De asemenea, zic unii: germanii sunt pe brânci, nu mai au oştiri,
nu mai pot…
Şi iată că pot! Ce urmează de aici? Urmează un singur lucru cu minte: să aşteptăm, cum s-a hotărât la sfatul ţinut cu regele la începutul războiului. Să aşteptăm până ce vom vedea mai lămurit, căile ţării noastre, după măsura puterilor noastre. Dacă ne-am fi luat după gura deştepţilor care spuneau că Dardanelele cad în trei săptămâni sau: intrăm în război peste o lună, până
acum ne-ar fi ieşit părul prin căciulă. De aceea, luaţi seama: războiul e încă în putere. Poate să slăbească unde nici cu gândul nu gândeşti, dar până atunci, să mulţumim lui Dumnezeu că puterea noastră e neştirbită. Gata pentru ceasul cel greu, când va veni şi rândul socotelilor noastre.
E bine măcar atât: că guralivii au mai contenit cu larma lor deşartă, lăsând să chibzuiască pe cei care au răspunderea în povăţuirea ţării. [Ns.]
Regina Elisaveta
13). † Regina Elisaveta, [ed.], anul II, nr. 25, 28 febr. 1916, p. 1. A plecat şi regina Elisaveta pe drumul de unde nimeni nu se mai întoarce. De la moartea regelui Carol, bătrâna cea înţeleaptă uitase toate cele lumeşti. Ca o călugăriţă, îşi petrecea toată vremea la Mănăstirea Curţii de Argeş, împodobind cu flori mormântul celui ce se odihnea întru Domnul. O singură dată s-a mai arătat lumii, când prinţul Carol a venit cu cercetaşii din toate judeţele ţării, să pună o cunună pe mormântul regelui…
Cu haina cernită, cu părul alb ca zăpada, bătrâna părea un chip din vremurile de odinioară, când fericitul Neagoe Basarab şi alţi domni pământeni ridicau biserici şi mănăstiri spre slava celui de sus. Nimeni dintre miile de tineri care au văzut-o atunci în faţa bisericei, nu vor uita chipul ei blajin şi binecuvântarea pe care le-a dat-o tuturor… Păzitoarea cea credincioasă a mormântului celui dintâi rege al român, s-a mutat acum pentru totdeauna, lângă Acela cu care o jumătate de veac a privegheat asupra ţării noastre.
Dumnezeu ştie ce ne va aduce ziua de mâine. Un lucru e însă hotărât: oameni cum au fost Carol şi Elisaveta nu se găsesc în toate zilele nici chiar în preajma tronurilor. Economi, fără fudulie, cumpătaţi în toate, cinstiţi ca nişte adevăraţi gospodari care-şi preţuiesc numele şi rânduiala casei lor, bătrânii care odihnesc alături în biserica de la Curtea de Argeş, au fost slăviţi nu numai în ţară, ci şi peste hotare. Faima numelui lor a ajuns până departe, ridicând astfel
şi bunul nume al ţării.
De aceea, plecând cu smerenie capetele noastre înaintea mormântului lor, nu putem dori stăpânitorilor viitori ai acestei ţări decât un singur lucru! Să fie mai înţelepţi decât Carol şi mai buni decât Elisaveta. Iar celei adormite întru Domnul, fie-i ţărâna uşoară şi pomenirea veşnică. [Ns.]
O pildă
14). O pildă, anul II, nr. 25, 28 febr. 1916, p. 1. Am arătat anul trecut în Dumineca Poporului, câte învăţături putem trage din cuvintele lăsate cu limbă de moarte de regele Carol. Aceeaşi învăţătură se desprinde acum şi din testamentul reginei.
Iată doi oameni veniţi la noi de peste mări şi ţări acum o jumătate de veac: Carol şi soţia sa Elisaveta. Streini de neamul nostru, cea dintâi grijă a lor a fost să înveţe limba noastră. Şi au învăţat-o, şi o ştiau aşa cum puţini români o cunosc. Regele Carol căuta cu mare grijă la rostul fiecărui cuvânt şi iubea îndeosebi vorbele din bătrâni… Regina, de asemenea, asculta cu mare evlavie toate cântecele, proverbele şi basmele poporului nostru. Ce ruşine ar trebui să se arate pe obrazul maimuţelor, fie din oraşe, fie din sate, care pocesc limba bătrânească.
Altă pildă. Fiind oameni cumpătaţi, din ceea ce ţara le-a dat pentru traiul lor, ei n-au risipit, ci au adunat, iar când au închis ochii, au zis românilor, iată economiile noastre, le lăsăm tot românilor şi au făcut danii pentru biserici şi şcoli. Ce ruşine ar trebui să se ridice în obrazul celor care se zic români, fac averi de milioane, iar când mor nu lasă nimic pentru ţara care i-a hrănit, pentru cei ce au muncit să le adune averi… Pilda Regelui Carol şi a Reginei Elisaveta să le fie ca o veşnică mustrare tuturor celor ce poartă zadarnic numele de român şi creştin. [Ns.]
Sursa: Dumineca Poporului – Repere Monografice – vol. I – Costică Neagu
Întregul material poate fi consultat aici: http://asociatiasimionmehedinti.ro/dumineca-poporului-volumul-i