Verdun
15). Verdun, [ed.], anul II, nr. 26, duminică 6 martie 1916, p. 1. Aşa se cheamă cetatea unde s-a încleştat acum lupta între germani şi potrivnicii lor. La răsărit, spre Rusia, se zice că războiul va sta pe loc. În vara trecută, ruşii au fost mereu împinşi îndărăt. Hotarul lor spre Germania era strâmb ca o scoabă. Armatele lui Hildemburg şi Makensen au îndreptat scoaba luând rând pe rând toate cetăţile ruseşti, care le stau în cale, apoi au făcut un răgaz în linie
dreaptă, de la Cernăuţi până la mare.
Aici, de bună seamă, germanii nu au interes să mai înainteze spre răsărit, căci nu le-ar sluji la nimic să schimbe un hotar bun şi scurt cu altul mai lung şi mai rău. Rămâne acum să-i gonească pe ruşi dacă pot. Pe la Cernăuţi, au încercat acum vreo două luni, jertfind sumedenie de ostaşi în zadar. La miazăzi, după ce şi-au făcut drum spre Constantinopole, germanii, iarăşi n-au interes să mai înainteze spre răsărit, căci nu le rămâne în spate oştirea franceză, singura care le poate aduce primejduire.
Aşadar, aici e greul lor şi aici trebuia să se hotărască la un fel. De aceea, s-a şi început acum lupta cea mai grozavă din câte a văzut pământul, împrejurul Cetăţii Verdun, despre care se zice că e cea mai tare cetate din lume. Cine va ieşi deasupra? Prorocii cu limba lungă şi mintea scurtă, spun multe de toate.
Dumineca Poporului n-a minţit niciodată. Când alţii spuneau că Constantinopolul va cădea în câteva săptămâni, noi ziceam, să mai aşteptăm. Nu se cade omului, să vorbească despre lucruri pe care nu le cunoaşte de aproape. Aşa şi acum. Cine ştie ce armate stau împrejurul Verdunului şi ce minte le povăţuieşte de o parte şi de alta? În curând se va vedea. Până atunci, datoria noastră e alta. Să vedem ce facem cu interesele noastre, potrivit cu împrejurările de pe câmpul de luptă, căci, slavă domnului, a început să vie mintea la cap şi celor ce apucaseră câmpii.
Azi nu mai e unul în toată România care să îndrăznească a spune, vom merge cu cutare, chiar dacă ar fi bătut. Dimpotrivă, e hotărât lucru: cu cel bătut nu vom merge, chiar dacă ar avea stea în frunte. [Ns.]
Greșala italienilor
16). Greşala italienilor, [ed.], anul II, nr. 27, duminică 13 martie 1916, p. 1. Pare că războiul se apropie de sfârşit. După cât se vede, nici unii dintre cei încăieraţi, nu mai au chef să petreacă o iarnă în lagăr. Jertfele de oameni şi de muniţii, au ajuns ceva nemaipomenit.
La unele lupte, se zice că morţii rămân în picioare sprijiniţi unii de alţii… Oricum ar fi, e hotărât lucru că s-au săturat toţi de atâta luptă. Se bat încă, dar ca cei care au obosit de pumneală şi nici unul, nici altul nu dă drumul de unde a apucat. Ar fi fost un mare noroc pentru Europa, dacă ar fi acum o putere mare care să-i despartă pe cei încăieraţi.
Să zicem că Italia nu s-ar fi grăbit a intra în horă. Italia era socotită ca putere de mâna întâi şi oricine s-ar fi temut când ar fi văzut că un nou duşman îi aruncă un milion şi ceva de soldaţi în spate şi atâtea corăbii de război. Iar dacă Italia şi-ar fi luat alături şi pe România, în clipe ca acestea, de bună seamă că s-ar fi putut ajunge la pace, cu mare câştig şi pentru Italia şi pentru noi.
Din nenorocire, italienii s-au amestecat în luptă de un an de zile şi n-au făcut nicio ispravă împotriva nimănui. Sârbii au fost bătuţi sub ochii lor, muntenegrenii au păţit la fel, măcar că Nikita, regele Muntenegrului, e socrul regelui Italiei. S-a dovedit astfel că Italia nu poate pleca cumpăna războiului. Şi aici e una din cele mai mari greşeli ale războiului de faţă şi o pricină a prelungirii lui.
Acum rămâne să se hotărască lupta dintre francezi şi germani. Cine va birui la apus, de bună seamă că va rămâne biruitor peste tot. Până în 5-6 săptămâni, vom vedea poate, zorile păcii. În orice caz, de la Verdun va porni vestea care să ne lumineze cât va mai ţine războiul. [Ns.]
Ziua satului
17). Ziua satului, [ed.], anul II, nr. 28, duminică 20 martie 1916, p. 1. Începe primăvara, se apropie sărbătoarea Învierii, s-a pornit munca la câmp. Se cuvine să păşească omul cu piciorul drept, să vadă peste tot împrejurul lui tragere de inimă şi credinţă în izbândă. De aceea porneala bună trebuie făcută chiar dimprejurul casei. Ce ziceţi de ferestrele care nu s-au deschis toată iarna la odăile unde omul nu locuieşte ori la cele în care stă? Dar curtea plină de gunoi, dar grădina acoperită de frunze uscate şi rămăşiţe de buruieni, dar pomii plini de cuibare de omizi?
În satele noastre n-a pătruns încă dragostea de curăţenie şi de bună întocmire a gospodăriei obşteşti. Iată de ce povăţuitorii satelor ar trebui în fiecare an să hotărască măcar o zi de primeneală a satului întreg. Jandarmul să-şi aducă aminte de zilele când cazarma se pregătea pentru venirea colonelului.
Dacă e vorba de omizi, nu e păcat să muncească unul sau doi, sau douăzeci, degeaba, când un leneş sau mai mulţi leneşi lasă pomii lor plini de cuiburi, de unde viermii se întind şi la vecini? De asemenea, cu gunoiul care murdăreşte curţile şi uliţele, cu bălţile verzi care murdăresc apele puţurilor, cu podurile stricate ale drumurilor, cu gropile de lut unde se primejduieşte viaţa oamenilor. Toate sunt lucruri, care privesc sănătatea şi boala, avuţia şi sărăcia, binele şi răul satului întreg. A mişca tot satul ca la mobilizare, e o faptă care va face pe fiecare să se simtă legat de vecin şi e o pildă bună a celor mai bătrâni faţă de cei mai tineri.
Până şi copiii pot ajuta la primenirea satului, iar acolo unde e un ochi mai ager şi o inimă mai largă, pe lângă curăţirea satului, se va adăuga şi înfrumuseţarea lui. Câte sate au copaci pe lângă drum? Câte cimitire au flori? Câte biserici au garduri de verdeaţă, care trăiesc veşnic fără să ceară cheltuială? Povăţuitori ai satelor, daţi pildă, începând cu şcoala, primăria, biserica şi gospodăriile voastre. Cine face începutul? [Ns.]
Sursa: Dumineca Poporului – Repere Monografice – vol. I – Costică Neagu
Întregul material poate fi consultat aici: http://asociatiasimionmehedinti.ro/dumineca-poporului-volumul-i