Suntem și pe SEAP/SICAP - Informații și cereri de ofertă la office@invietraditia.ro

Expoziția „FIRE” // Un proiect al Dalinei Bădescu // 10 august – 3 septembrie

Expoziția „FIRE”

Un proiect al Dalinei Bădescu

10 august – 3 septembrie

 

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 10 august 2023, de la ora 19.00, la Sala Noua Galerie, la vernisajul expozitiei „Fire”.

 

Expoziția „Fire” este un proiect al Dalinei Bădescu și reunește cusăturile a șapte femei aparținând a patru generații din amontele genealogic al artistei – Ecaterina Vlad, Elena Jianu, Nadejda Popa, Maria Dobrovicescu, Liana Bădescu, Lucia Popa și Daniela Bădescu – într-un discurs revelator despre un alt tip de jurnal, unul în care, prin semnele brodate se consemnează personalitatea fiecăreia dintre cele amintite. Aceste cusături poartă toate datele celei care le-a realizat, calmul și atenția pentru detalii, spontaneitatea și capacitatea de improvizație, vocația pentru culoare sau preferința pentru monocromie, sensibilitatea în fața motivului sau capacitatea de abstractizare geometrică. Alături de textilele cu motive florale vor fi expuse câteva picturi ale Dalinei Bădescu, lucrări care preiau și reinterpretează cusăturile, subiectul decorativ este însă secundar în compoziție, importantă fiind privirea proaspătă care se proiectează asupra șervetelor, asupra fețelor de masă, asupra pernelor brodate sau asupra macrameurilor care, în mod independent de funcționalitatea lor, demonstrează o gândire plastică remarcabilă.

Lasă un comentariu

Cosul meu