Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 22 iulie 2025, de la ora 18.00, la Sala Media, la vernisajul expoziției Fotografii vechi de familie din Banat. Cronică de colecție: Alexander și Simona Megerle.
Colecția Alexander și Simona Megerle cuprinde un patrimoniu foarte variat, nucleul acesteia o reprezintă piesele de ceramică tradițională românească și nu numai (decorativă, dar și utilitară), piese de costum tradițional, furci de tors, căuce, fotografii vechi. Fiecare obiect din această colecție reprezintă o poveste de teren, dar și o poveste de viață a celor care le-au realizat, deținut sau păstrat cu sfințenie, fotografiile de familie fiind adevărate ferestre spre trecut.
Majoritatea fotografiilor de familie din Banat expuse sunt din ultimele decenii ale sec. al XIX-lea (când a te fotografia era în primul rând o declarație a statutului social) și sec. al XX-lea, oferind o viziune coerentă asupra costumului tradițional din zonă, a obiceiurilor și a momentelor comunitare importante, dar și a transformărilor survenite în ideea de a te fotografia în comunitățile tradiționale (în diverse forme de emancipare).
