37). Învăţătorul-Cercetaş, [ed.], anul II, nr. 491, duminică 24 iulie 1916, p. 1.
Peste câteva săptămâni se începe iarăşi şcoala. Ziceam altădată că de la învăţătorul-hingher, am ajuns la învăţătorul-bărbier, iar acum trecem la învăţătorul-cercetaş. După ce se cunoaşte un astfel de învăţător? Mai întâi după gospodăria lui. Învăţătorul, ca şi preotul, trebuie să aibă o pildă de gospodărie. Grădină ca a lui, vite ca ale lui, rânduială ca a lui, să nu aibă mai presus, nimeni în sat.
Şcoala trebuie să fie, de asemenea, o podoabă. Din seminţele risipite de vânt, tot se poate înfrumuseţa împrejmuirea şcoalei, necum dacă îl trage inima să samene singur pomi şi ce mai trebuie împrejur. Dar culmea silinţelor învăţătorului-cercetaş, trebuie să fie copiii: să-i cerceteze [înveţe n. e.], cum am zis, până în casa părintească. De aceea, înainte de a începe alt an de şcoală, iată sfatul pe care l-am da celor cu multă râvnă. Mai întâi, să adune chiar acum într-un mănunchi, pe cei mai vrednici dintre copiii care au isprăvit şcoala. Să-i mai cheme lângă ei măcar duminica, să nu-i lase să ajungă la paragină, uitând tot ce-au învăţat.
Al doilea, să strângă pe lângă sine mai des pe cei mai buni dintre şcolari şi să urmeze cu ei rânduielile cercetăşiei. Astfel, vor afla toţi că cercetaş, adică tânăr ales şi tovarăş adevărat al învăţătorului, nu poate ajunge oricine, ci numai copiii care merg bine cu învăţătura şi au purtări bune. Pornind pe calea asta cu o ceată aleasă, toţi dascălii vor vedea ce roade va da şcoala, chiar în cel dintâi an de cercetăşie.
Anul 1918
1). Către săteni, [ed.], anul III, nr. 1, duminică 23 sept. 1918, p. 1.
Doi ani în şir v-am trimis Dumineca Poporului, spunându-vă cinstit cugetul meu asupra nevoilor noastre, aşa cum erau ele înainte de război. Aveam atâta credinţă în ceea ce spuneam, încât v-am îndemnat pe toţi să păstraţi foaia aceea, să o coaseţi în chip de carte şi să-mi ţineţi socoteala pas cu pas, dacă am vorbit ca un om de treabă sau ca unul care vrea să vă înşele…
Acum când se aude iar glas de pace asupra tuturor celor încăieraţi la război, Dumineca Poporului vine iarăşi la uşa creştinului. Pentru ce? Mi-ar fi uşor să mă laud şi să spun celor rătăciţi: vedeţi că am avut dreptate când vă spuneam să deschideţi ochii? Vedeţi că ruşii pe care îi lăudau atâţia în ţara asta, s-au arătat neputincioşi? Vedeţi că încrederea în ei a fost ca într-un cui de tei? Vedeţi că ţara a fost pustiită şi hotarele îngustate?
Dar, fraţilor, nu vreau să mustru pe nimeni. Când vezi pe cineva cu capul spart, bătut măr şi lihnit de foame, nu mai e nevoie să-l mai şi amărăşti spunându-i: De ce nu m-ai ascultat? Eu ştiu că omul muncitor de la sate precum şi cel de la oraşe, n-a dorit războiul cum nu doreşte sănătosul boala. De aceea nu pentru mustrare vă trimit iarăşi Dumineca, ci cu gând de sprijin.
Aş vrea, împreună cu toţi cei care au lucrat şi lucrează împreună cu mine la această foaie să vă pot veni în ajutor cu tot ce stă în puterea noastră. Aş vrea să spăl ranele poporului şi să le vindec, căci sunt multe şi grele. Ca om de lângă ţărână ce sunt, eu îmi dau seama de un lucru: Poate să rupă o vijelie câteva ramuri dintr-un pom, poate îngheţul să-i prăpădească florile dintr-o primăvară, poate vântul să-i scuture toate poamele dintr-o vară, dar dacă tulpina copacului e sănătoasă şi puternică, din ea pot ieşi alţi lăstari, să ridice spre cer alte ramuri, să trăiască ani mulţi şi să dea roade multe şi frumoase. De aceea, eu spre tulpină caut, adică spre poporul de la sate.
Voi, fii de săteni, care vă număraţi printre cărturari ori aţi ajuns într-un loc mai sus, de unde se poate vedea mai bine necazul şi suferinţa poporului, luaţi aminte: Nimic nu se va alege de viaţa şi agoniseala voastră, dacă nu veţi îngriji mai întâi de toate să daţi putere şi sănătate poporului. Aduceţi-vă aminte de părinţii şi fraţii voştri din oaste, legaţi-vă cu jurământ să nu pregetaţi o clipă până nu veţi sălta din greutăţile de azi poporul muncitor de la sate şi din oraşe. Gândiţi-vă însă că izvorul puterii noastre e satul. De aceea, întoarceţi-vă fiecare cu toată inima spre satul din care aţi plecat şi dovediţi gândul vostru cel bun prin fapte văzute de toţi care vă cunosc şi aşteaptă acum ajutorul de la voi. [Ns.]