Luna august are o semnificație aparte în calendarul popular românesc. Este o perioadă de prag între vară și toamnă, marcată de sărbători creștine importante. Dar și de datini precreștine pline de simbolism. Dacă astăzi mulți asociază augustul cu concediile sau cu Sfânta Maria Mare (15 august), în tradiția străbună existau și alte obiceiuri. Unele aproape uitate, care se țineau cu sfințenie.
Aceste obiceiuri străvechi reflectau legătura omului cu natura în acest moment al anului. Soarele începe să coboare spre toamnă, recoltele se strâng, albinele își încheie munca. Iar oamenii mulțumesc pentru roade și se pregătesc sufletește de schimbare.
Vom explora în continuare câteva dintre aceste tradiții, de la Schimbarea la Față – sărbătoare creștină suprapusă peste credințe populare – până la ceea ce putem numi poetic Ziua Albinei, un obicei dedicat harnicelor făpturi care ne îndulcesc viața.
Schimbarea la Față (6 august) – “Îngroparea” verii și semnele toamnei
Pe 6 august, creștinii prăznuiesc Schimbarea la Față a Domnului, însă în paralel, în calendarul popular, această zi poartă numele de Probojenie sau Schimbarea la Față a verii. Tradiția populară spune că la 6 august „se îngroapă vara”. Adică natura încetează ciclul de creștere și începe pregătirea pentru toamnă. Din această zi, frunzele încep să-și piardă verdele crud, iar iarba nu mai crește.
Țăranii aveau o serie de credințe și interdicții legate de Schimbarea la Față. De pildă, nu era bine să te scalzi în ape curgătoare după 6 august, căci se spunea că râurile sunt spurcate de cerbi și că vei fi împestrițat (de unde și sensul de schimbare la față – să nu te „schimbi la față” de la apă). Tot până la această dată trebuia terminat cositul fânului – “până la Probejenie se caută fân, de-acu începe să îmbătrânească iarba” ziceau bătrânii.
Struguri copți & Miere – Primele roade dulci ale anului
Un obicei frumos era aducerea la biserică a primelor struguri copți. În multe zone, abia de Schimbarea la Față se gustau primii struguri din vii. Până atunci era interzis să-i mănânci, ca să nu-ți “afurisești mațele”. Oamenii duceau ciorchini la sfințit, iar boabele sfințite erau numite “colivă de struguri”. Fiind împărțite în amintirea morților.
De asemenea, se mai aduceau prune bănățene și faguri de miere. Așadar, mierea și strugurii erau ofrande de seamă la Schimbarea la Față – fiind primele roade dulci ale anului, simbolizau belșugul și dulceața credinței. În unele locuri din Transilvania, femeile stropeau grădinile cu agheasmă în această zi, crezând că astfel florile și buruienile se “probozesc” (opresc) din crescut și recolta va fi ferită de dăunători. Tot acum, se culegeau ultimele plante de leac (busuiocul, omagul, mătrăguna) și se urcau oile de la munte înapoi spre sate, semn că pășunatul în alpin e pe sfârșite.
Schimbarea la Față era așadar un moment de tranziție. Spiritual (prin semnificația religioasă a Schimbării Domnului înaintea apostolilor) dar și sezonier. Țăranii citeau semnele vremii: se zicea că dacă în această zi e soare strălucitor, toamna va fi bogată și lungă. Pe când dacă plouă, toamna va fi mohorâtă și scurtă. Din această zi, lumina începe să scadă vizibil, serile se răcoresc. E ca și cum cerul însuși „se schimbă la față”. În memoria colectivă, Schimbarea la Față aduce un amestec de melancolie (după vara ce trece) și speranță (că toamna va aduce recolte bune și vremuri liniștite).
Macaveiul stupilor (1 august) – Ziua Albinei și a mierii de leac
În prima zi a lunii august, calendarul popular consemnează o sărbătoare puțin cunoscută astăzi: Macavei, numită și Ziua Stupilor sau Ziua Albinei. Coincidând cu data de 1 august, care marchează și începutul Postului Sfintei Marii, Macaveiul stupilor era ultima zi din an în care apicultorii mai puteau recolta miere din stupi fără a primejdui rezerva albinelor pentru iarnă.
Tradiția spunea că acum mierea are puteri tămăduitoare deosebite, fiindcă e adunată din ultima bogăție a verii. În această zi, stuparii “retează fagurii”. Scot fagurii plini cu miere, lăsând în lădiță doar atât cât să hrănească albinuțele peste iarnă. Apoi, în gospodării se făcea un adevărat ospăț al mierii. Sătenii gustau miere proaspătă pe pâine caldă sau turte de post și beau vin îndulcit cu miere (băutură cunoscută din vechime sub numele de mied). Din ceara nouă, apicultorii turnau lumânări speciale numite “lumânări de la Macavei”, păstrate și aprinse doar la mare nevoie. Când cineva din casă era în primejdie.
Un moment de recunoștință
Ziua Albinei era în esență un moment de recunoștință față de aceste mici făpturi harnice. În unele sate, exista obiceiul de a scoate afară din casă o bucată de fagure cu miere și a rosti: “Na, ursule, de la noi!”, ca ofrandă către urs. Animalul considerat patron al stupilor, ca să nu strice stupinele peste an. Tot acum, gospodinele ungeau tocul ușilor cu puțină miere, “să fie casa dulce” și ferită de rele.
Ziua Macaveilor era privită și ca hotar: “Din Macavei, vara pierei”, adică după 1 august căldura începe să scadă și ziua se micșorează simțitor. Interesant este că la 1 august se suprapuneau mai multe tradiții. Era și Ziua Ursului (Macaveiul Ursului) – se credea că de acum ursul coboară la livezi, semn că pădurea nu-i mai oferă hrană suficientă. De aceea, oamenii stropseau hotarele grădinilor cu agheasmă, “ca să nu vie ursu’ să strice”.
Finalul sezonului apicol
Revenind la albine, Macaveiul stupilor marchează practic finalul sezonului apicol. În vechime, apicultorii urmau un calendar precis: în aprilie dădeau stupii la soare, în iunie extrăgeau mierea de salcâm și tei, iar la 20 iulie (Sf. Ilie) făceau retezatul stupilor – prima recoltă de miere, cunoscută și ca “Ziua miereilor” sau “tunsul stupilor”. Apoi la 1 august, de Macavei, recoltau ultima miere. În această zi se obișnuia să se mănânce usturoi copt cu miere, leac pentru întărirea imunității. Și să se bea apă cu miere dimineața pe nemâncate, “pentru sănătate tot anul”. Putem spune că 1 august era un fel de “Ziua Albinei” în tradiția populară. Un moment de celebrare a darurilor stupului: miere, ceară, propolis.
De altfel, există o credință: ce visezi în noaptea de Macavei se va împlini numai dacă ai gustat miere în acea zi. Semn al sincerității (mierea fiind simbol al adevărului).
Borșul de pețit și alte ritualuri uitate din august
Un alt obicei interesant, deși localizat, era cel numit “borșul de pețit”, întâlnit în unele sate din Moldova la sfârșit de august. Când postul Sfintei Marii se încheia (15 august), începea sezonul nunților de toamnă. Tinerii care se logodeau vara urmau să se căsătorească după Sf. Marie. Iar mamele soților se întâlneau în ultima săptămână din august pentru a prepara împreună borșul pentru nuntă.
Borșul (zeamă acră obținută din tărâțe fermentate) era și este un element esențial în bucătăria tradițională. Și, simbolic, un ingredient al comunității. Astfel, două femei (soacra mare și soacra mică) se adunau într-o gospodărie și, ajutate de rude, pregăteau o putină mare de borș acru, care urma să fie folosit la ciorbele ce se vor servi la masa mare a nunții.
În timp ce amestecau huste (tărâțe fermentate) cu apă fierbinte într-un vas mare de lut glazurat (căci borșul adevărat se “clocește” cel mai bine în ceramică), femeile cântau încetișor și rosteau urări pentru viitorii miri.
“Cum fierbe borșul-n putină, așa să clocotească dragostea-n inimă”.
Acest ritual nu era neapărat unul oficial sau general răspândit, dar e un exemplu de cum un produs alimentar devine pretext ceremonial. Borșul proaspăt, acrișor, simboliza viața nouă ce urma să înceapă pentru tinerii însurăței, iar pregătirea lui în comun arăta unirea familiilor.
Nedeile de sfârșit de vară
În unele zone din Ardeal, luna august aducea și nedeile de sfârșit de vară. Adunări sătești pe la târguri sau la hotarul satelor, unde flăcăii și fetele se cunoșteau. Un obicei pitoresc din Țara Moților, legat de aceste nedei, era ca feciorii să ofere fetelor alese drept suvenir un lingouț de lemn (o lingură miniaturală sculptată și împodobită cu crestături și motive). Un simbol al belșugului și al îndemânării.
Aceste “linguri de pețit” erau adesea sculptate din lemn de păr și aveau în mâner motive precum inima străpunsă, porumbelul (pasărea dragostei) sau funia (simbol al legăturii trainice). În august, la târgul de Sfântă Marie de exemplu, astfel de obiecte artizanale circulau între tinerii îndrăgostiți. Astăzi, mai putem admira asemenea linguri sculptate în muzee sau le putem cumpăra din colecții de artizanat – ele rămân o mărturie a eleganței cu care străbunicii își exprimau sentimentele prin meșteșug.
29 August – Post negru
Nu în ultimul rând, spre finalul lunii august (pe 29, la Tăierea Capului Sf. Ioan), oamenii respectau obiceiuri ascetice. Țineau post negru și se fereau să taie ceva cu cuțitul ori să mănânce alimente de formă rotundă (varză, pepene) sau de culoare roșie. Toate acestea în amintirea martiriului Sfântului Ioan. Această zi, deși tristă, conținea și un element de purificare. Unii începeau atunci un post special de două săptămâni (până la 14 septembrie, Ziua Crucii), numit “de la cruce la cruce”, despre care se credea că poate mântui sufletul de păcate grele. Așadar, finalul lui august aducea și un timp de reflecție și pocăință în comunitate. Pregătind sufletele pentru toamna care vine, cu recoltele și sărbătorile ei.
Concluzie
Luna august, privită prin prisma obiceiurilor străvechi românești, se dovedește a fi un timp de bogăție rituală și semnificații profunde. De la Schimbarea la Față, care anunță în mod tainic sfârșitul verii și aduce roadele noi în prim-plan. Până la Ziua Albinei și celelalte datini dedicate recoltelor și viețuitoarelor, august este un mozaic de credințe și practici menite să asigure echilibrul între om și natură. Aceste tradiții mai puțin cunoscute ne arată cât de conectat era țăranul român la ritmurile pământului și câtă recunoștință avea pentru fiecare dar. Fie el strugure, fagure sau fir de grâu. În lumea modernă, redescoperirea acestor obiceiuri ne oferă ocazia să ne reconectăm cu originile noastre și cu bunătățile simple și autentice pe care ni le oferă pământul.
Vă invităm să explorați colecția Invie Tradiția, unde veți regăsi produse tradiționale legate de aceste vechi datini. De la miere și borș natural, la obiecte din ceramică cu simboluri arhaice. Prin ele, putem și astăzi să înviem tradiția și să ducem mai departe frumusețea acestor obiceiuri străbune.